Principalul suspect in cazul crimei din Capitala a fost retinut. Acesta si-ar fi aruncat victima de la etaj


Ultimul update: Marti 16 Septembrie 2014 07:02
Data publicarii: Sambata 13 Septembrie 2014 18:26
Categorie: Stiri Socante

Dupa mai bine de 10 ore de cercetari, suspectul principal al crimei comise sambata intr-o garsoniera din Capitala a fost retinut sambata seara. Chiar daca victima nu a fost inca identificata, anchetatorii au reusit sa refaca tabloul terifiant al crimei.

Suspectul ar fi ucis-o pe femeie intr-o locuinta de pe Bulevardul Stefan cel Mare, apoi ar fi aruncat-o de la etaj. Este luata in calcul si varianta in care chiar ea sa se fi aruncat de la inaltime, pentru a scapa de agresor.

Criminalistii au cercetat in amanunt zona. Victima, care are aproximativ 50-55 de ani, era prabusita intre blocuri, pe Bulevardul Stefan cel Mare, nu departe de pasajul Obor. Era bine imbracata si avea parul vopsit, spun martorii. Astfel, anchetatorii au exclus ipoteza ca ar fi un om al strazii. Trupul ei era plin de lovituri. De aceea, procurorii nu au luat in calcul nici varianta sinuciderii.

Procuror sef Bogdan Staicu, Parchetul Tribunalului Bucuresti: "Versiunea principala de lucru este savarsirea infractiunii de omor, fata de o victima care pana la ora aceasta nu a fost identificata. Acesta este motivul pentru care cercetarile au fost anevoioase. Din aceasta cauza si mobilul urmeaza a fi stabilit in acelasi context cu identificarea victimei."

Suspectul a fost ridicat sambata seara de anchetatori si dus la audieri la Politia Capitalei. Dupa aproximativ, doua ore a plecat incatusat si si-a petrecut noaptea la centrul de arest preventiv. Acesta a fost retinut duminica.

Concluziile anchetatorilor sunt absolut terifiante. Femeia, a carei identitate este inca necunoscuta, a fost, pur si simplu macelarita in garsoniera situata la etajul 3 al blocului de pe Stefan cel Mare. Mai mult, spun anchetatorii, ea a fost aruncata de la geam, iar in timpul in care ofiterii faceau investigatii, suspectul, pur si simplu, se uita nepasator.

Nu este exclus ca femeia sa fi fost o prostituata, iar el, un client. Ipoteza ca s-ar fi certat, iar barbatul s-a infuriat si a recurs la o cruzime iesita din comun, este luata in calcul de anchetatori. Mai ales ca si trupul victimei era macelarit.

Criminalistii au plecat de la fata locului cu foarte multe probe. Au verificat inclusiv un tomberon in care un necunoscut a aruncat, chiar in timpul cercetarii, un set de huse de masina. Acestea vor lua drumul laboratorului unde vor fi cautate eventuale urme de sange sau fire de par.

Trupul neinsufletit al femeii a fost dus la IML. Legistii pot spune cu exactitage care este cauza mortii.

Suspectul principal va fi propus pentru arestare preventiva .
 

VIDEO PROTVPLUS.RO