Peste 30 de fete, abuzate sexual într-un adăpost de stat pentru copii

28-07-2018 11:18

abuz

Anchetă în India, unde un adăpost pentru copii ar fi fost scena unor abuzuri revoltătoare, tolerate de conducerea instituţiei.

Cel puţin 34 de fete au fost abuzate sexual într-un adăpost pentru copii finanţat de stat la Muzaffarpur, în estul Indiei, conform celui mai recent raport medical primit de poliţie, a spus sâmbătă un oficial, potrivit dpa.

Toate fetele, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, care locuiau în acel cămin din statul Bihar au fost mutate acum în alte centre, iar 10 persoane au fost arestate, inclusiv persoana care conducea organizaţia non-profit ce administra adăpostul, a spus un oficial din poliţie.

Conform unui raport medical precedent, 29 din cele 44 de fete din respectivul adăpost au fost agresate sexual. "Cel mai nou raport al echipei medicale precizează că numărul (victimelor) este de 34", a spus responsabilul poliţiei.

Cazurile au ieşit la lumină când Institutul de Ştiinţe Sociale Tata din Mumbai, care a efectuat un sondaj cu astfel de instituţii, a înaintat un raport conform căruia fetele de la cămin s-au plâns de abuzuri sexuale repetate.

Sursa: Agerpres


VIDEO PROTVPLUS.RO