O tânără şi-a ucis prietena cea mai bună în stil mafiot de dragul unui fals milionar

Cynthia Hoffman
CNN

O americancă în vârstă de 18 ani a fost inculpată pentru că a organizat asasinarea 'cele mai bune sale prietene', după ce un tânăr cu care intrase în legătură pe internet i-a promis 9 milioane de dolari pentru o crimă

Potrivit anchetatorilor, Denali Brehmer, rezidentă în Alaska, a fost recrutată pentru a-şi ucide prietena de către Darin Schilmiller, în vârstă de 21 de ani.

Tânărul, care locuieşte în statul Indiana, la mii de kilometri, se dădea drept milionar pe reţelele sociale şi a intrat într-o relaţie online cu adolescenta, sub o identitate falsă şi numele de 'Tyler'.

Potrivit actului de inculpare, cei doi au discutat despre a viola şi ucide pe cineva în Alaska, iar Darin Schilmiller a promis cel puţin 9 milioane de dolari pentru fotografii sau filmări ale crimei.

Denali Brehmer a început ulterior să recruteze patru prieteni drept complici, iar micul grup a ales-o ca ţintă pe Cynthia Hoffman, de 19 ani, suferindă de tulburări mintale.

Citește și
tanara batuta
Tânăra bătută, agresată şi rasă în cap din cauza orientării sexuale. Cum a fost găsită. FOTO
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Tatăl victimei afirmă că aceasta avea vârsta mintală a unui copil de 12 ani şi o considera pe Denali Brehmer drept 'prietena sa cea mai bună'.

La data de 2 iunie, Cynthia Hoffman a fost legată cu bandă adezivă şi împuşcată cu un glonţ în ceafă, după care a fost aruncată într-un râu la nord-est de oraşul Anchorage, arată un comunicat al Departamentului Justiţiei din Alaska.

Trupul fetei a fost găsit două zile mai târziu.

Conform poliţiei, victima a fost ademenită de Denali Brehmer şi Kayden McIntosh, un adolescent de 16 ani, sub pretextul unei plimbări pe malul râului.

McIntosh este acuzat că a ucis-o pe fată cu o armă care îi aparţinea lui Denali Brehmer şi că s-a debarasat de cadavru.

În timpul macabrei fapte, Denali Brehmer comunica permanent cu Darin Schilmiller, trimiţându-i 'pe Snapchat fotografii şi înregistrări video cu Hoffman legată, apoi ale cadavrului', precizează acuzarea.

Brehmer şi McIntosh au fost inculpaţi amândoi pentru omor. Pretinsul milionar a fost la rândul lui arestat, la fel şi alţi trei minori suspectaţi de complicitate la plănuirea sau executarea asasinatului.

Schilmiller şi Brehmer au mai fost inculpaţi marţi pentru acte de pedofilie comise de aceasta din urmă, tot la cererea lui Darin Schilmiller, împotriva unor minori de 8, 9 şi 15 ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Jurnalistă asasinată în Mexic. A fost executată de doi motocicliști înarmați
Jurnalistă asasinată în Mexic. A fost executată de doi motocicliști înarmați

Jurnalista Norma Sarabia a fost asasinată marţi în sud-estul Mexicului; ea este a şasea victimă înregistrată anul acesta în rândul presei, consemnează AFP.

Tânăra bătută, agresată şi rasă în cap din cauza orientării sexuale. Cum a fost găsită. FOTO
Tânăra bătută, agresată şi rasă în cap din cauza orientării sexuale. Cum a fost găsită. FOTO

O tânără a fost victima unui atac. Femeia a fost ţinută captivă timp de 3 ore, bătută şi rasă în cap pentru că este transgender (persoană care nu se simte confortabil într-un anumit gen sau care nu corespunde normelor asociate unui anumit gen).

Și-a înjunghiat mortal partenera de viață, motivând că l-a atacat. Ce a făcut după crimă
Și-a înjunghiat mortal partenera de viață, motivând că l-a atacat. Ce a făcut după crimă

Crimă într-un cuplu de vârstnici, în judeţul Bacău. Un bărbat de 60 de ani a fost reţinut de anchetatori după ce noaptea trecută a înjunghiat-o mortal pe femeia cu care trăia de câteva luni. Victima avea 70 de ani.

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”
Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”

România are un rating suveran și o perspectivă stabilă economic, confirmată de agențiile internaționale de rating, „dar asta nu înseamnă că nu există loc de creștere”, afirmă ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”
Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, le-a spus liderilor din Alianța Nord-Atlantică (NATO) de ce ar avea nevoie țara sa pentru a putea face față atacurilor aeriene lansate fără oprire de armata Kremlinului.