Cum s-a petrecut accidentul din Galați în care a murit o întreagă familie

×
Codul embed a fost copiat

O întreagă familie s-a prăpădit vineri dimineață într-un accident îngrozitor, în județul Galați. Tatăl de 28 de ani se afla la volan, a intrat pe cu mașina pe contrasens și s-a izbit frontal de un autotren de șapte tone.

Și el, și soția și bebelușul lor de numai zece luni au murit. Polițiștii bănuiesc că bărbatul ar fi adormit la volan.

Familia plecase joi seară din Drobeta Turnu Severin și se îndrepta spre Iași, pentru a-i vizita pe părinții bărbatului. După ore bune de condus, aproape de 6 dimineața, șoferul ar fi cedat oboselii.

Șofer TIR: "Mașina mică venea dinspre Tecuci, camionul se ducea spre tecuci. Au intrat frontal, unul în altul, datorită oboselii. Dacă ar conduce și cei cu mașini mici, ar trebui să se odihnească. Noi cu tirurile, facem pauze, dar ei conduc la epuizare. Chiar dacă a încercat omul să evite, nu a putut”.

Pe șosea nu se mai aflau vehicule, așa că ipotezele unei depășiri forțate ori a unei manevre imprudente au fost eliminate din start.

Citește și
coronavirus
Studiu: Cât timp sunt imuni la coronavirusuri cei care au fost infectați
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Comisar șef Gabriela Costin, purtător de cuvânt IPJ Galați: ”Bărbatul de 28 de ani aflat la volanul autoturismului ar fi pierdut controlul direcției, din motive necunoscute, și ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autotren care circulă regulamentar".

Copilașul a fost scos din mașină de șoferii care au oprit pentru a acorda primul ajutor. Echipajele de descarcerare au reușit, cu greu, să îi extragă, apoi, dintre rămășițele vehiculului pe părinți.

Eugen Chiriță, purtător de cuvânt ISU Galați: "O persoană de sex feminin cu multiple traumatisme și șoferul autoturismului, cu răni incompatibile cu viața. Al treilea ocupant al mașinii, un copil de un an, a fost scos din mașină de participanții la trafic".

Mihai Polinschi, Serviciul de Ambulanță Galați: "Din păcate s-au prăpădit toți. Soția a mai rezistat până la spital și, la 10 minute de la internare, de la sosirea la spital, a decedat și ea".

Polițiștilor le-a fost aproape imposbil să îl identifice pe bărbatul de 28 de ani, din cauza rănilor grave. Șoferul vehiculului de mare tonaj a fost testat, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

Un polițist a fost martor

 

Martor la evenimentul tragic a fost Victor Maftei, poliţist în cadrul Poliţiei Transporturi a IPJ Constanţa, potrivit Adevărul. Bărbatul a povestit pe Facebook scenele de groază la care a asistat. 

„ Prea trăim doar cu gândul la mâine...

Astăzi trebuie sa trăim. Accidentul urat rău. Am ajuns la câteva secunde după impact. Lumea blocata, la 5 dimineața oricum nu procesezi bine dar totuși... Am sărit din mașină, asa cum o fac de fiecare data fără ezitare, când este vorba sa ajut, am alergat pana la mașina lovita... Dacă se mai putea numi mașina... Epava era lângă drum fumengand. În ea o familie... Lângă mine au mai coborât 2 femei, moldovence de alea adevărate care deși speriate au pus mana sa ma ajute sa deschidem usa din spate sa ajutam copilul.

Era prea târziu pentru el, ca și pentru tatăl lui ce se afla la volan...

Mama lui încă respira. Sunase cineva înainte sa cobor eu lângă mașina pun mana pe telefon și sun și eu și întreb de un elicopter care ar trebui sa vina și sa o salveze... La telefon sec...

- Nu avem elicopter...

Secundele treceau dureros de încet încercăm sa vorbesc cu ea sa ii spuneam sa reziste. Nu știu și nu cred ca ma auzea respira greu dar am simțit ca trebuie sa o fac...

Într-un final sirenele se auzeau dar parca erau și ele triste ca nu pot face nimic.

Pompieri sunt și rămân niște eroi printre noi. Au făcut eforturi supraomenești... Dar astăzi nu a fost sa fie... Și ei au fost depășiți.

Șoferul de pe camionul repeta obsesiv...

-Am tras de volan pana spre margine dar au venit în mine.
Era schimbat la fata și blocat de accident.

Astăzi am îmbătrânit minim 10 ani și pentru prima oara m-am simțit neputincios... Am pierdut o lupta la care nu aveam sorti de izbândă...

Viata este un drum spre moarte de la primul strigat pana la ultima răsuflare...”

  

Articol recomandat de sport.ro
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Studiu: Cât timp sunt imuni la coronavirusuri cei care au fost infectați
Studiu: Cât timp sunt imuni la coronavirusuri cei care au fost infectați

Organismul uman este imun la reinfectarea cu coronavirusurile pentru doar 6 luni, potrivit unui studiu al Universității din Amsterdam.

Fotbalul pe timp de pandemie. Cât de riscantă este reluarea competițiilor la nivel mondial
Fotbalul pe timp de pandemie. Cât de riscantă este reluarea competițiilor la nivel mondial

Practicarea fotbalului nu este riscantă în timpul pandemiei de coronavirus, este concluzia la care a ajuns federaţia olandeză de profil (KNVB) după un studiu realizat de Inmotio, o firmă specializată în analiza datelor, scrie agenţia Belga.

Recomandări
Percheziții ale Parchetului European la instituții publice din Botoșani privind o fraudă de 160.000 € care implică fonduri UE
Percheziții ale Parchetului European la instituții publice din Botoșani privind o fraudă de 160.000 € care implică fonduri UE

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii.

Care ar fi cauza exploziei de la blocul din Craiova. O persoană a murit, alte trei au ajuns la spital
Care ar fi cauza exploziei de la blocul din Craiova. O persoană a murit, alte trei au ajuns la spital

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova, în urma căreia o persoană a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital, este o posibilă acumulare de gaze.

Cod galben de vânt puternic în mai multe județe şi Bucureşti. În unele zone noaptea se va forma brumă
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe şi Bucureşti. În unele zone noaptea se va forma brumă

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, până sâmbătă dimineaţă, iar în unele zone noaptea se va forma brumă, anunţă meteorologii.