O femeie din India a născut în timp ce se spânzura. Reacția unei polițiste care a găsit-o

femeie gravida
iStock

O femeie din India a dat naştere unui copil viu în timp ce se spânzura, a declarat vineri poliţia, citată de AFP.

Nou-născutul, un băieţel, a fost descoperit joi de poliţie, ţinut de cordonul ombilical al mamei, chiar deasupra solului, în oraşul Katni (statul Madhya Pradesh, centrul ţării), în timp ce corpul mamei sale atârna de o scândură.

Alertată de un telefon al soţului femeii, poliţia sosită la faţa locului nu şi-a dat seama imediat că femeia de 36 de ani tocmai născuse, însă, în cele din urmă, o poliţistă a remarcat copilul mişcându-se între picioarele femeii decedate, ascuns de sari.

"Era în viaţă. L-am curăţat, l-am învelit într-o pătură şi am aşteptat sa ajungă medicii", a declarat Kavita Sahni, poliţista care a făcut descoperirea.

"Mă bucur ca am salvat viaţa copilului, însă, din păcate, femeia a murit", a adăugat ea.

Citește și
Copil spanzurat de grinda casei
Copilul care s-a spânzurat pentru a nu merge la școala a murit la spital, după 5 zile
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Aflat sub observaţie la un spital public din oraş, copilul se află acum în stare stabilă. Poliţia investighează motivele care ar fi putut-o determina pe femeie să-şi pună capăt zilelor.

"Atunci când s-a spânzurat s-au eliberat atât de mulţi hormoni de stres, încât a născut rapid. A împins copilul afară în timp ce era în viaţă", a explicat Anshu Jindal, o ginecoloagă şi obstetriciană indiană.

''Nu poţi naşte când eşti mort. Trebuie ca sângele să circule", a adăugat ea.

Suicidul face ravagii în rândul femeilor indiene, care reprezintă 36% dintre femeile suicidare din întreaga lume, potrivit unui recent studiu ştiinţific publicat în revista medicală The Lancet.

Printre factorii invocaţi pentru a explica această rată anormal de mare, cercetătorii citează căsătoriile timpurii şi aranjate, naşterile la vârste mici, statutul social precar şi violenţa domestică.

Potrivit datelor guvernamentale, 133.000 de indieni s-au sinucis în 2016, însă publicaţia plasează numărul acestora mult mai sus, la aproximativ 237.000.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Un bărbat, tată a trei copii, s-a sinucis chiar de ziua mamei lui. Familia, în stare de şoc
Un bărbat, tată a trei copii, s-a sinucis chiar de ziua mamei lui. Familia, în stare de şoc

Durere fără margini într-o familie din Valea Mare, judeţul Dâmboviţa. Un bărbat de 46 de ani, tată a trei copii, s-a sinucis chiar de ziua mamei lui.

Copilul care s-a spânzurat pentru a nu merge la școala a murit la spital, după 5 zile
Copilul care s-a spânzurat pentru a nu merge la școala a murit la spital, după 5 zile

Băiatul în vârstă de 10 ani, din satul Zizin, comuna Tărlungeni, care a încercat să se spânzure după ce bunica i-a spus să meargă la şcoală a murit, după cinci zile, la Spitalul Clinic de Copii din Braşov.

Copil în vârstă de 10 ani găsit spânzurat în Brașov
Copil în vârstă de 10 ani găsit spânzurat în Brașov

Un copil în vârstă de 10 ani, din satul Zizin, comuna Tărlungeni, a fost găsit spânzurat luni dimineaţa, fiind transportat la spital cu semne vitale, a informat subcomisar Alina Maria Ivan purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Deţinutul evadat în Botoşani s-a spânzurat în cameră la câteva zile după ce a fost capturat
Deţinutul evadat în Botoşani s-a spânzurat în cameră la câteva zile după ce a fost capturat

Deţinutul de 42 de ani care a evadat din Penitenciarul Botoşani acum câteva zile şi a fost prins s-a sinucis miercuri noaptea în penitenciar.

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”

Medicul Cătălin Cârstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei a declarat că mandatul său este pe masa coaliției. Liderii celor două partide i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate.

Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg
Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg

Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat, vineri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.