O femeie de 39 de ani și-a ucis animalul de companie, apoi l-a mâncat. Totul a fost filmat | VIDEO

femeie în închisoare
Profimedia

Emma Parker, 39 de ani, o femeie dependentă de droguri, din Anglia, a pus mâna pe un cuțin și și-a tăiat hamsterul în două, apoi l-a mâncat.

Întreaga scenă a fost filmată de un bărbat, care râdea în hohote. "Ești o ticăloasă bolnavă", i-a spus femeii cameramanul de ocazie.

Imaginile înfiorătoare au ajuns pe internet, iar una dintre persoanele care le-au vizionat a sesizat Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals (Societatea Regală de Prevenire a Cruzimii faţă de Animale), care a anunțat poliția.

La audieri, Emma Parker a recunoscut că ea este persoana care apare în videoclipul respectiv, informează Mirror. Ea le-a spus oamenilor legii că l-a ajutat pe hamsterul Nibbles să moară după ce acesta fusese mușcat de unul dintre câinii ei.

Citește și
incendiu Bihor
O femeie şi fiul său, cu handicap locomotor, au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa, în Bihor

De asemenea, femeia le-a mărturisit polițiștilor că incidentul a avut loc la ea acasă, în luna mai a anului trecut, însă a refuzat să dezvăluie identitatea celui care a filmat-o.

Un veterinar cu 27 de ani de experiență a vizionat videoclipul respectiv și a concluzionat că Nibbles a fost supus atât unor traume fizice, cât și psihologice, deoarece hamsterii sunt animale de pradă care pot simți frică.

Veterinarul a adăugat că, pe parcursul întregii sale cariere, nu a auzit niciodată un hamster urlând așa cum a făcut-o Nibbles în momentul în care a fost tăiat în două de stăpâna sa.

Trimisă în judecată, Emma Parker a recunoscut în fața magistraților că a provocat o suferință inutilă unui animal protejat prin lege.

Pentru fapta sa, femeia a fost condamnată, miercuri, 8 martie, la 12 luni de închisoare.

 

Citește și...
A vrut să-i dea o lecție, dar l-a ucis. O mamă a intrat cu mașina într-un bărbat care a furat motocicleta iubitului fiicei ei
A vrut să-i dea o lecție, dar l-a ucis. O mamă a intrat cu mașina într-un bărbat care a furat motocicleta iubitului fiicei ei

O femeie din Anglia riscă să stea mulți ani în închisoare, după ce a ucis un bărbat la capătul unei urmăriri care a avut loc pe străzile din orașul Birmingham.

O femeie şi fiul său, cu handicap locomotor, au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa, în Bihor
O femeie şi fiul său, cu handicap locomotor, au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa, în Bihor

O femeie de 65 de ani şi fiul său, în vârstă de 44 de ani, au murit, miercuri, într-un incendiu care le-a cuprins casa, în localitatea Voivozi, judeţul Bihor.

A murit cea mai bătrână femeie din lume. Avea 128 de ani
A murit cea mai bătrână femeie din lume. Avea 128 de ani

O femeie desemnaă de Guinness World Record cea mai în vârstă persoană din lume a murit, în Africa de Sud, la vârsta de 128 de ani.

O femeie a găsit într-un dulap cu decorațiuni cadavrul soțului dispărut de opt luni
O femeie a găsit într-un dulap cu decorațiuni cadavrul soțului dispărut de opt luni

O femeie care căuta decorațiuni într-un dulap a găsit cadavrul soțului dispărut de opt luni.

Imagini de la „nunta” dintre o femeie și o fantomă. Căsnicia lor paranormală i-a forțat să fugă din țară | FOTO&VIDEO
Imagini de la „nunta” dintre o femeie și o fantomă. Căsnicia lor paranormală i-a forțat să fugă din țară | FOTO&VIDEO

O cântăreață care s-a căsătorit cu o fantomă a avut parte de abuzuri în mediul online din cauza deciziei sale.  

Recomandări
Ce fel de pensie vor primi românii care au lucrat în străinătate. Pensionar: „Suntem în aer. Nu avem nici asigurare medicală”
Ce fel de pensie vor primi românii care au lucrat în străinătate. Pensionar: „Suntem în aer. Nu avem nici asigurare medicală”

Tot mai mulți români plecați la lucru peste hotare ajung la vârsta ieșirii din câmpul muncii, iar numărul dosarelor de pensionare crește cu aproximativ 10% de la un an la altul.  

Ursula von der Leyen recunoaște că ajutorul dat de UE fermierilor români „nu e suficient”. Promisiunea făcută de șefa CE
Ursula von der Leyen recunoaște că ajutorul dat de UE fermierilor români „nu e suficient”. Promisiunea făcută de șefa CE

Președinta Comisiei Europene a recunoscut că ajutorul dat fermierilor români „nu este suficient”, în cazul celor afectați de comerțul cu cereale din Ucraina.

Proiectul plafonării tarifelor RCA a fost retras. Precizările ASF
Proiectul plafonării tarifelor RCA a fost retras. Precizările ASF

Proiectul de plafonare a tarifelor RCA a început cu stângul. Deși urma să fie aprobat în ședința de Guvern, a fost scos de pe ordinea de zi și ar putea fi aprobat săptămâna viitoare, conform premierului.