O fată de 22 de ani a căzut de la balconul unui hotel din Croația. Familia strânge bani ca să-i plătească spitalizarea

O fată de 22 de ani a căzut de la balconul unui hotel din Croația. Familia strânge bani ca să-i plătească spitalizarea
Facebook.com

O tânără de 22 de ani este în comă după ce a căzut de la balconul hotelului unde își petrecea vacanța. Femeia din Marea Britanie a suferit multiple leziuni la cap și fracturi, iar acum luptă pentru viața ei de pe un pat de spital.

Accidentul s-a petrecut pe 2 octombrie, în timpul vacanței petrecute la Dubrovnik de tânăra de 22 de ani, potrivit cotidianului „The Sun”. Jennifer Walsh a suferit leziuni cerebrale și fracturi ale craniului, precum și mai multe fracturi la nivelul trupului și a membrelor. Ea a fost supusă unei operații pe creier și se află în comă indusă, iar părinții ei au venit de urgență în Croația pentru a o veghea, la capul patului de spital, arată sursa citată.

Cu puțin timp înainte, Jennifer le spusese rudelor că se simțea extraordinar.

„Sâmbătă, pe 2 octombrie, am fost sunați, aflând că sora mea a căzut de la balcon în timpul vacanței din Croația. Am fost complet șocați de vestea îngrozitoare și nu știam în ce stare se afla iubita noastră Jen. Impactul cu asfaltul a fost atât de puternic, încât a suferit două fracturi craniene, a pierdut mult sânge, a avut toate coastele de pe o parte fracturate și una i-a străpuns chiar un plămân, dar și o fractură a șoldului” a povestit sora ei pe rețelele de socializare.

Jennifer a intrat în comă imediat după căzătură, iar medicii au supus-o unei operații pe creier. Acum este în stare stabilă, în comă indusă, și urmează recuperarea, a mai spus sora tinerei.

Citește și
Samuele Gargiulo
Copil de 4 ani, mort după ce a fost scăpat de la balcon de îngrijitorul său. „M-am dus apoi să mănânc o pizza”
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

jennifer walsh gofundme

Ea nu avea asigurare de călătorie, astfel că familia ei a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i plăti spitalizarea.

Până acum s-au strâns aproape 28.000 de lire din suma necesară de 30.000 lire, pe pagina Gofundme, în mai puțin de 24 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
O femeie din Cluj s-ar fi aruncat de la etaj în timp ce în locuinţa ei se afla şi un echipaj SMURD
O femeie din Cluj s-ar fi aruncat de la etaj în timp ce în locuinţa ei se afla şi un echipaj SMURD

Scene cumplite într-un apartament din Floreşti, judeţul Cluj, unde o femeie de 43 de ani s-ar fi aruncat de la etaj în timp ce în locuinţa ei se afla şi un echipaj SMURD.

Copil de 4 ani, mort după ce a fost scăpat de la balcon de îngrijitorul său. „M-am dus apoi să mănânc o pizza”
Copil de 4 ani, mort după ce a fost scăpat de la balcon de îngrijitorul său. „M-am dus apoi să mănânc o pizza”

Un copil de 4 ani a murit la finalul săptămânii trecute în Italia după ce bărbatul pe care familia îl angajase să aibă grijă de el l-a scăpat de la balcon și s-a prăbușit pe trotuar, relatează La Stampa.

O fetiță de doi ani din Iași a căzut de la etajul 2, chiar sub ochii mamei sale. A scăpat aproape nevătămată
O fetiță de doi ani din Iași a căzut de la etajul 2, chiar sub ochii mamei sale. A scăpat aproape nevătămată

O fetiță de doi ani a scăpat aproape nevătămată, cu doar câteva vânătăi, după ce a căzut de la etajul 2 al unui bloc din Iași, de față cu mama ei. Copila s-a sprijinit de plasa de țânțari de la balcon, iar aceasta s-a deschis.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.