O fată de 12 ani s-a spânzurat în apartamentul familiei, fiind găsită de fratele ei, în vârstă de 9 ani

politia
Shutterstock

O fată de 12 ani s-a spânzurat joi seara, în apartamentul în care locuia în oraşul Cisnădie, fiind găsită inconştientă de fratele ei, în vârstă de 9 ani, care imediat şi-a sunat tatăl, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, informează Agerpres.

"În această seară, în jurul orei 19,40, prin apel 112, un bărbat a solicitat intervenţia echipajelor medicale şi a poliţiştilor întrucât suspecta faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi încercat să se sinucidă, spânzurându-se în apartamentul în care domicilia, în oraşul Cisnădie. Bărbatul fusese anunţat de către celălalt copil, un băiat în vârstă de 9 ani, că, după ce s-a întors acasă, ar fi găsit-o pe sora sa inconştientă", a arătat Elena Welter.

Potrivit IPJ, medicii şi poliţiştii ajunşi în apartament nu au mai putut decât constata decesul adolescentei.

"Din păcate, la faţa locului, medicii şi poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, echipajul medical pronunţând decesul fetiţei. În cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Cisnădie, s-a declanşat o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care a survenit decesul fetei", a spus reprezentanta IPJ.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Viața din Coreea de Nord, în timpul pandemiei: „Deficit acut de produse de bază, în special de medicamente”
Viața din Coreea de Nord, în timpul pandemiei: „Deficit acut de produse de bază, în special de medicamente”

Ambasada Rusiei din Coreea de Nord a descris joi viaţa grea din această ţară, cu restricţii „fără precedent" precum absenţa accesului la medicamente, consecinţă a măsurilor draconice impuse din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.

Coronavirus România, bilanț 1 aprilie. 6.115 cazuri noi și 136 de decese. Record de pacienți internați la ATI
Coronavirus România, bilanț 1 aprilie. 6.115 cazuri noi și 136 de decese. Record de pacienți internați la ATI

Coronavirus România, bilanț 1 aprilie. Pe teritoriul României au fost confirmate 958.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 856.405 pacienți au fost declarați vindecați.

Iohannis, mesaj pentru protestatari: ”Virusul nu dispare prin violență și manifestări extremiste”
Iohannis, mesaj pentru protestatari: ”Virusul nu dispare prin violență și manifestări extremiste”

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis un mesaj protestatarilor care au ieșit pe străzi în ultimele zile, nemulțumiți de măsurile de restricții care au fost impuse din cauza pandemiei de Covid-19.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.