O doctoriță din China a decedat, după o tură de 18 ore

Ultimul update: Vineri 26 Ianuarie 2018 17:50
Data publicarii: Miercuri 03 Ianuarie 2018 10:13
Categorie: Şocant
spital operatie

O doctoriţă din China s-a prăbuşit în fata pacientei ei şi a decedat, într-un mod tragic, după ce a suferit un atac cerebral la sfârşitul unei ture de 18 ore.

Specializată în penumologie, Zhao Bianxiang, în vârstă de 43 de ani, a fost găsită fără suflare, după ce a leşinat, pe data de 29 decembrie, conform Mirror

Decesul a fost declarat 20 de ore mai târziu. Moartea ei a fost provocată de o hemoragie subarahnoidiană, care a fost cauzată de un anevrism cerebral.

Zhao era directorul adjunct al secţiei de Pneumologie al unui spital din oraşul Jinzhong, aflat în nord-vestul provinciei chineze Shaanxi. Se presupune că doctoriţa ar fi vizitat o pacientă şi pe fiica aceştia, când a întrebat-o cum se mai simte mama ei, înainte să se prăbuşească.

Colegii femeii au descris-o drept o doctoriţă care punea profesia înainte oricărui alt lucru. Şi ea a recunoscut că era "prea ocupată" ca să ia o pauză.
 

O femeie a murit, de Sfântul Ștefan, după ce a căzut de la etajul opt al blocului

spital operatie Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Sursa: Pro TV

O româncă a murit într-un spital din Spania, după ce a așteptat 12 ore să i se ofere îngrijiri medicale

O româncă a murit într-un spital din Spania, după ce a așteptat 12 ore să i se ofere îngrijiri medicale

O femeie a murit, de Sfântul Ștefan, după ce a căzut de la etajul opt al blocului

O femeie a murit, de Sfântul Ștefan, după ce a căzut de la etajul opt al blocului

O bătrână din Iași a murit, după ce ar fi căzut de la etajul 8

O bătrână din Iași a murit, după ce ar fi căzut de la etajul 8

bataie

Fetiță de 4 ani, bătută cu cruzime de concubinul mamei sale pentru că nu a numărat până la 5

Șofer mort, după ce a pierdut controlul mașinii și s-a izbit puternic de un panou

Bilanțul accidentului înfiorător de pe DN1. Două mașini s-au ciocnit frontal

Manevră periculoasă făcută de un șofer din Bistrița. A fost lovit în plin de un alt șofer

Bătrân grav bolnav, lovit cu sălbăticie de îngrijitorul pe care familia lui îl angajase

Bătrână din Vaslui, violată de propriul nepot. Vecină: "Îmi e frică. Dacă vine şi la mine?”

caz crima brasov

Un bărbat și-a torturat și ucis vecinul, pentru că s-ar fi uitat la soția lui

Au plătit 3400 de lire pentru o vilă de lux în Ibiza. Ce au găsit apoi la respectiva adresă

Bărbat costumat în Spiderman, condamnat la 105 de închisoare pentru pornografie infantilă

Un brașovean a fost lovit mortal cu toporul și incendiat de un vecin, din cauza geloziei

Autorul atacului antisemit care a șocat Germania. VIDEO

Anchetă a Poliţiei: un băiat de 12 ani a fost bătut crunt de către mai mulţi copii