O copilă din județul Vaslui, părăsită de mamă, a încercat să se sinucidă

Spanzurare
iStock

O minoră în vârstă de 12 ani din comună vasluiană Puieşti a încercat să-şi pună capăt zilelor după ce a fost părăsită de mamă, relatează Agerpres.

Ea a fost preluată, sâmbătă, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui. Iniţial, la numărul de urgenţă 112, s-a anunţat faptul că fata este în stop cardio-respirator după ce a încercat să se spânzure, dar echipajul SAJ a găsit-o conştientă.

"Fetiţa i-a povestit poliţistului care s-a deplasat la faţa locului că era foarte supărată din cauză că mama sa a plecat de acasă în urmă cu două luni şi s-a stabilit într-un alt sat. În familie mai sunt trei copii minori, în vârstă de 10, 15 şi 16 ani, care locuiesc acum doar cu tatăl", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au fost sesizaţi şi vor demara o serie de verificări în familia fetei, pentru a stabili dacă se impune luarea unor măsuri speciale. Cel mai probabil, fetiţa va fi introdusă într-un program de consiliere psihologică.

Poliţia a demarat cercetări în acest caz.

Citește și
ambulanta
Un tânăr a murit după ce a căzut de pe un bloc. Polițiștii cred că s-a sinucis
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Un bărbat din SUA s-a aruncat în aer cu un prieten și copilul acestuia de 2 ani
Un bărbat din SUA s-a aruncat în aer cu un prieten și copilul acestuia de 2 ani

La o săptămână după ce trei persoane au murit în explozia unei maşini într-un oraş din Pennsylvania, autorităţile au lămurit ce s-a întâmplat.

Un tânăr a murit după ce a căzut de pe un bloc. Polițiștii cred că s-a sinucis
Un tânăr a murit după ce a căzut de pe un bloc. Polițiștii cred că s-a sinucis

Un tânăr de 26 de ani a murit vineri dimineaţă, după ce a căzut de pe un bloc cu 10 etaje din Braşov. Poliţia face cercetări pentru a lămuri cauzele acestei tragedii, iar anchetatorii iau în calcul toate variantele.

Cazul bărbatului care a murit la Tribunalul București. Ce spun martorii
Cazul bărbatului care a murit la Tribunalul București. Ce spun martorii

Tragedie joi la Tribunalul Bucureşti. Un bărbat de 45 de ani a căzut de la etajul 4 al clădirii, în holul principal, iar marotrii sunt convinşi că bietul om s-a sinucis.

Gestul făcut de un român care a pierdut o avere la păcănele, în Italia
Gestul făcut de un român care a pierdut o avere la păcănele, în Italia

Un tânăr din România, a încercat să se sinucidă prin mai multe metode, luni, în Italia, fiind oprit în ultima clipă de carabinieri.

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5 a fost raportat vineri noapte, la ora 23:59:32, ora locală a României.

 

Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington
Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington

Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia anonimatului, scrie AFP.