Motivul pentru un american şi-a mâncat bunica de 90 de ani. "Îi smulgea carnea cu mâinile goale"

Motivul pentru un american şi-a mâncat bunica

Un bărbat din statul american California şi-au ucis bunica iar apoi a mâncat-o - fiind găsit de fiica femeii chiar în timp ce o devora

Dwayne Wallick, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit "smulgând carnea bunicii sale de 90 de ani cu mâinile goale" şi acoperit cu sânge, potrivit poliţiei din Richmond, California. Oamenii legii au fost chemaţi de mătuşa lui, care a descoperit ororile atunci când a ajuns acasă.

Chiar și cu polițiștii lângă el, Wallick și-a continuat actul de canibalism, motiv pentru care ofițerii au trebuit să apeleze la forță pentru a-l aresta. A fost nevoie de 4 oameni ai legii pentru a-l imobiliza pe bărbatul de 37 de ani.

Potrivit LA Times, Wallick şi-a ucis bunica cu o daltă de gheaţă. Nu este clar însă ce l-a împins spre acest gest, dat fiind că bărbatul nu avea probleme psihice şi nici antecedente penale. Poliţia suspectează însă că Wallick ar fi fost sub influenţa unui drog sintetic extrem de periculos.

 

Citește și
barbat, spania
Un canibal și-a ucis mama, apoi i-a ascuns trupul tranșat în casolete, prin casă
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”
Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
O fetiță le-a povestit colegilor că a mâncat carne de om. A fost iubita unui canibal
O fetiță le-a povestit colegilor că a mâncat carne de om. A fost iubita unui canibal

O fetiță de 12 ani le-a povestit colegilor de clasă că a gătit și a mâncat inima unui om și alte părți ale corpului. Părinții elevilor au cerut, revoltați, exmatricularea elevei.

Un canibal și-a ucis mama, apoi i-a ascuns trupul tranșat în casolete, prin casă
Un canibal și-a ucis mama, apoi i-a ascuns trupul tranșat în casolete, prin casă

Un bărbat din Madrid și-a ucis mama, i-a tranșat trupul și a pus rămășițele în mai multe casolete, răspândite prin casă. Descoperirea a fost făcută de polițiștii chemați la locuința individului, în Salamanca.

Tribunalul a pronunțat sentința în cazul ”canibalului din Covasna”
Tribunalul a pronunțat sentința în cazul ”canibalului din Covasna”

Tribunalul Covasna a pronunțat sentința în cazul lui Oliver Gerebeneș, cel care a îngrozit România prin faptele de canibalism pe care le-a comis.

Un pictor canibal din Venezuela ar fi folosit sângele victimelor pentru a picta pe pânză
Un pictor canibal din Venezuela ar fi folosit sângele victimelor pentru a picta pe pânză

Un caz șocant de canibalism s-a petrecut în regiunea Berlevento din Venezuela. 

Recomandări
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract de 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract de 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul

Liderii sud-coreean şi român s-au angajat să stimuleze cooperarea în industria de apărare, în timp ce Seulul încearcă să se impună ca al patrulea exportator de armament din lume.

Prima reacție a lui Iohannis, după retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu: „Nu este un mare succes al coaliţiei”
Prima reacție a lui Iohannis, după retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu: „Nu este un mare succes al coaliţiei”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în Coreea de Sud, că decizia de a retrage candidatura lui Cătălin Cîrstoiu şi a veni cu caniddaţi separaţi la Primăria Capitalei nu este, în mod cert, un mare succes al coaliţiei.  

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.