Momentul în care Romina Rotariu îi rupe piciorul unui copil. Părinții cer 500.000 euro

Ultimul update: Joi 14 Februarie 2019 10:00
Data publicarii: Joi 14 Februarie 2019 07:55
Categorie: Şocant

Fiica fostului internaţional Iosif Rotariu a fost trimisă în judecată după ce, vara trecută, a agresat un băiat de doi ani la creşa unde lucra şi al cărei proprietar era tatăl ei.

Procurorii au analizat imaginile înregistrate de camerele de supraveghere şi au descoperit că educatoarea l-a abuzat pe cel mic, în repetate rânduri, până când i-a rupt un picior. Părinţii acestuia cer acum despăgubiri de o jumătate de milion de euro.

Imaginile cu fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu - date publicităţii de părinţii victimei - au fost filmate în iunie anul trecut.

Într-una dintre secvenţe se vede cum educatoarea îl smuceşte pe cel mic pentru că acesta nu se oprea din plâns şi - ulterior, cu un gest dur, îl trânteşte cu fața într-o pernă. O altă angajată care se afla în încăpere asistă - impasibilă - la scenă.

După câteva zeci de secunde - pentru că băiatul se ridică şi continuă să plângă - educatoarea îl apucă de cap - ca pe o păpuşă - şi îl trânteşte din nou.

Patru zile mai târziu, copilul are din nou parte de violenţele. La fel se întâmplă şi în ziua care urmează.

După-amiaza, când era ora de somn, femeia îl loveşte cu palmele de copil, îl trage cu forţa de mâini şi îl chinuie. Câteva ore mai târziu continua.

Tatăl băiatului: "El vrea să meargă după pernă, uitaţi cum îl ia şi dă cu el de pat, de două ori, îl lasă, pleacă. În momentul ăsta deja are piciorul rupt".

Violențele la care a fost supus cel mic nu s-au oprit nici după acest moment. Deşi plânge de durere - respectiva îl apucă violent de mâini şi îl trage după ea într-o altă încăpere unde îl înfige - ca pe un obiect - într-un scaun pentru copii.

În urma bătăilor, băiatul a ajuns la medic cu fractură de femur. A stat 13 zile în spital - cu piciorul imobilizat - iar ca să se vindece a avut nevoie de câteva luni - spun părinţii.

Tatăl băiatului: "Noi plăteam să aibă grijă de el şi când colo el era bătut şi agresat în repetate rânduri. A mai avut vânătăi, am întrebat de ce, mi s-a explicat că s-a lovit la joacă, că nu ştie."

Mama băiatului: "De atâtea ori am întrebat şi mi s-a spus, copilul dumneavoastră este cuminte, copilul dumneavoastră are comportament frumos, se joacă frumos, atunci de ce l-ai agresat în repetate rânduri?."

Romina Rotariu a fost reţinută iniţial 24 de ore şi ulterior a fost plasată sub control judiciar. Femeia a fost trimisă în judecată pentru purtare abuzivă şi rele tratamente aplicate minorilor. Părinţii copilului cer şi despabugiri.

Avocat: "Despăgubirile sigur le vom cere.Solicităm undeva raportat la 500.000 de euro."

Mama băiatului: "Din punct de vedere fizic, acum copilul e bine, psihic el a fost foarte afectat şi este în continuare afectat, facem terapie la psiholog."

Romina Rotariu a transmis - prin intermediul tatalului - că nu doreşte să comenteze situaţia.

Vara trecută fostul internaţional a declarat că regretă incidentul - şi l-a pus pe seama unei crize de diabet pe care fiica lui ar fi suferit-o.

Iosif Rotariu, septembrie 2018: "Îmi pare rău de părinţi, de copil, că li s-a întâmplat."

Soţii Rotariu sunt cunoscuţi şi pentru că au adoptat o fată şi un băiat, ambii cu grave probleme de sănătate. Pentru tratementul lor - au făcut mari sacrificii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Fiica lui Iosif Rotariu, trimisă în judecată după ce a agresat un copil și i-a rupt un picior
Fiica lui Iosif Rotariu, trimisă în judecată după ce a agresat un copil și i-a rupt un picior
VIDEO PROTVPLUS.RO
incendiu canada frati morti
7 frați au murit într-un incendiu izbucnit în casa lor. Părinții sunt în spital. VIDEO
O fetiţă s-a născut cu jumătate de faţă. Mama a leşinat când a văzut-o prima dată
Provocarea de 10 luni: a murit la aproape un an după ce s-a pozat lângă sicriul bunicii
Un tânăr din Sibiu a ajuns la spital cu un cuţit în plâmăni, după ce s-a certat cu soţia
O copilă a căzut din microbuz şi a murit când se întorcea de la şcoală. Greşeala şoferului
Un tânăr din Cluj s-a aruncat în fântănă la o zi după ce și-a serbat ziua de naștere
crima Bacau
Ucis după o petrecere cu prietenii. De ce fratele lui a sunat la 112 abia după două zile
Cal legat cu lanţul de maşină şi pus să alerge după ea, în Calafat
A văzut un cablu pe jos şi a încercat să-l lege pe stâlp. "Am crezut că a murit pe loc"
Şi-a ucis prietenul, apoi a plecat beat şi a devastat un spital. "Era foarte cuminte"
Mister în jurul cadavrului unui bebeluş găsit în parc. Mama, identificată după 4 luni
Mamă atacată pe stradă de o femeie care i-a cerut copilul. "Dacă nu mi-l dai, ţi-l omor!"