Gestul șocant al elevului eminent din Iași. Motivele care l-ar fi împins spre sinucidere

politie
News.ro

O tragedie a lovit o cunoscută familie din Iaşi. Fiul de 19 ani al unui conferenţiar al Universităţii de Arte a murit luni după ce a căzut în condiţii neclare de la etajul 5 al blocului în care locuia.

Un trecător a sunat la 112 şi a anunţat tragedia. Băiatul locuia cu mama sa, care a intrat în stare de șoc atunci când și-a văzut fiul decedat.

Din câte se pare, tânărul era o fire mai retrasă și prefera să nu discute despre problemele lui. Asta spun prietenii și vecinii tânărului. De vreo doi ani, tânărul ar fi început să fie mai retras și din ce în ce mai timid, relatează bzi.ro.

Apropiații familiei spun că totul a plecat din momentul în care tatăl său a intentat divorț, căsătorindu-se în august 2018 cu o fostă studentă.

De asemenea, în urmă cu aproximativ 2 ani mama băiatului a aflat că suferă de o boală incurabilă. De atunci ar fi trecut prin două operații grele.

Citește și
Mesaj către Zelenski: „OK, am reuşit. Acum du-te şi câştigă lupta”

Surse din anchetă, citate de ziaruldeiasi.ro, spun nu a fost găsit un bilet de adio prin care tânărul să îşi justifice eventuala decizie de a se sinucide. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Tânărul a fost olimpic în perioada în care a urmat cursurile Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri“, fiind un pa­sionat de matematică. Anul acesta, băiatul a fost admis cu brio examenul de Bacalaureat, obţinând nota 9,56, mai scrie presa locală.

Acum câteva săptămâni, băiatul a fost admis cu media 8,58 la Facultatea de Informatică a Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi. Moştenind se pare şi talentul tatălui, băiatul era pasionat şi de pictură, fiind chiar premiat la unele concursuri şcolare de profil.

 

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Urma să înceapă facultatea, dar s-a aruncat de la etaj. Cum a fost găsit tânărul
Urma să înceapă facultatea, dar s-a aruncat de la etaj. Cum a fost găsit tânărul

De un sfârșit crunt a avut parte un tânăr de 19 ani din Iași, care și-a dat ultima suflare după ce s-a prăbușit de la etajul cinci al blocului în care locuia.

Recomandări
Senatul SUA a aprobat mult așteptatul ajutor pentru Ucraina. Va primi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică
Senatul SUA a aprobat mult așteptatul ajutor pentru Ucraina. Va primi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică

Statele Unite au adoptat marţi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina, rezultatul lunilor de negocieri extrem de tensionate şi laborioase din Congres.

România, dată în judecată la Viena. Olandezii de la Damen cer rezilierea contractului pentru șantierul naval din Mangalia
România, dată în judecată la Viena. Olandezii de la Damen cer rezilierea contractului pentru șantierul naval din Mangalia

Damen a dat România în judecată la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Viena, cerând rezilierea acordului de asociere încheiat în 2018, prin care statul român a devenit acţionar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.

Avarie puternică la CET Bucureşti Vest și la CET Grozăveşti. Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă
Avarie puternică la CET Bucureşti Vest și la CET Grozăveşti. Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

ELCEN a anunţat, miercuri,  o avarie majoră la reţeaua de termoficare operată de Termoenergetica, CET Bucureşti Vest fiind indisponibilizată, iar CET Grozăveşti neputând fi pornită.