Militarii din Venezuela, supuşi la torturi cumplite. De ce li se taie tălpile cu lama

militari din Venezuela
Agerpres

Serviciile de informaţii şi forţele de securitate venezuelene au închis şi torturat membri ai armatei

 

Militarii sunt suspectaţi că au complotat împotriva guvernului, au transmis miercuri Human Rights Watch (HRW) şi organizaţia neguvernamentală venezueleană Foro Penal, potrivit DPA.

Unii deţinuţi au fost supuşi unor abuzuri echivalente cu tortura pentru a fi forţaţi să ofere informaţii despre presupuse conspiraţii, conform unui raport al celor două organizaţii.

HRW şi Foro Penal au analizat cazuri în care au fost implicate în total 32 de persoane. Printre victime se numără ofiţeri de armată de diferite ranguri acuzaţi că au complotat împotriva guvernului şi civili acuzaţi de cooperare cu Oscar Perez, un fost rebel din poliţie care a fost ucis în urmă cu un an.

Citește și
Robert Dawes
Metoda prin care un traficant a adus peste o tonă de cocaină în bagajul de la avion
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Membri ai familiilor suspecţilor au fost de asemenea reţinuţi pentru a obţine de la ei informaţii despre localizarea acuzaţilor şi supuşi uneori unor "abuzuri serioase", conform raportului.

Printre abuzurile comise asupra deţinuţilor s-ar fi numărat bătăi, asfixieri, tăierea tălpilor cu lama, şocuri electrice, privarea de mâncare, interdicţia de a merge la toaletă şi ameninţări cu moartea.

Acuzaţiile împotriva suspecţilor, care au inclus trădarea şi instigarea la rebeliune, nu au fost susţinute de probe, potrivit avocaţilor victimelor, citaţi în raport.

HRW a întrebat guvernul venezuelean despre probele împotriva suspecţilor, dar nu a primit răspuns.

Cazurile analizate au urmat un tipar răspândit de abuzuri asupra deţinuţilor în Venezuela, unde peste 12.800 de persoane au fost arestate din 2014 în legătură cu proteste antiguvernamentale, conform Foro Penal. Peste 7.500 dintre ele au fost eliberate condiţionat.

Raportul a fost publicat cu o zi înainte ca preşedintele Nicolas Maduro să fie învestit pentru al doilea mandat, considerat în bună măsură ca fiind ilegitim.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Tinerele care fug din Venezuela, forțate să se prostitueze pentru câțiva dolari
Tinerele care fug din Venezuela, forțate să se prostitueze pentru câțiva dolari

Peste 3 milioane de venezueleni au părăsit țara în ultimii ani, de la izbucnirea crizei economice. Dintre aceștia, 1 milion au ajuns în Columbia, potrivit datelor ONU.

Metoda prin care un traficant a adus peste o tonă de cocaină în bagajul de la avion
Metoda prin care un traficant a adus peste o tonă de cocaină în bagajul de la avion

Robert Dawes, unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri din lume, a fost condamnat de un tribunal din Franţa.

Țara in care oamenii trăiesc doar pentru că dau șpagă. Cât costă un pașaport sau
Țara in care oamenii trăiesc doar pentru că dau șpagă. Cât costă un pașaport sau "albirea" cazierului

Venezuela trece, în ultimii ani, prin cea mai gravă criză economică, iar inflația a topit pur și simplu banii oamenilor.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.