Mamă condamnată la 8 ani de închisoare, după ce și-a lăsat bebelușul să moară de foame

bebelus

O femeie din Franța a fost condamnată, joi, la opt ani de închisoare, după ce bebelușul ei a murit de foame, în 2015.

Gwenaëlle Palussiere, de 34 de ani, a refuzat să accepte faptul că este însărcinată şi şi-a ascuns sarcina de soţul ei şi de primii doi copii. În cele din urmă ea a născut singură în toaletă, la Saint-Pol-sur-Mer, în Dunkerque.

E a ascuns apoi copilul în patul ei şi l-a hrănit cu iaurt, compot şi brânză camembert, potrivit copiilor ei care au descoperit în cele din urmă existenţa surorii lor, informează AFP, citat de Agerpres.

Cel care a găsit trupul bebelușului a fost fiul de 15 ani al femeii, care a sunat la serviciile de urgenţă. Mama a fost acuzată că şi-a privat fiul de alimente şi de îngrijire până în punctul în care i-a provocat moartea, o crimă pasibilă de 30 de ani de închisoare.

În faţa tribunalului, acuzarea a cerut 12 ani de închisoare pentru inculpată, care a efectuat deja trei ani de detenţie provizorie.

Citește și
fasia gaza
Un bebeluș palestinian a murit la frontiera cu Israelul. ”Spitalul miroase a sânge!”
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

„S-ar spune că se joacă cu păpuşa: îşi lasă copilul în camera ei, închide uşa şi acest copil nu mai există", a spus procuroarea.

Avocatul apărării, Bruno Dubout, a vorbit în instanţă despre copilăria dificilă a acuzatei, abandonată de tatăl ei, plasată în familii adoptive şi apoi lovită cu cuţitul în mână de mama ei când a revenit în propria familie. „Este contactul pe care l-a avut cu maternitatea: abandonuri şi violenţe", a subliniat el.

Acuzata a spus în instanţă că se simte „vinovată" şi că îi este ruşine de fapta comisă. „Am încercat să o hrănesc, dar nu a vrut să sugă de la sân", a mai spus femeia.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Momentul șocant în care un bebeluș cade din brațele mamei care își făcea un selfie. VIDEO
Momentul șocant în care un bebeluș cade din brațele mamei care își făcea un selfie. VIDEO

O fetiță de 10 luni a murit după ce a alunecat din brațele mamei sale pe scările rulante ale unui centru comercial.

Un bebeluș palestinian a murit la frontiera cu Israelul. ”Spitalul miroase a sânge!”
Un bebeluș palestinian a murit la frontiera cu Israelul. ”Spitalul miroase a sânge!”

Un bebeluş palestinian a murit după ce a inhalat gaz lacrimogen în timpul ciocnirilor dintre manifestanţii palestinieni şi soldaţii israelieni în Gaza, la frontiera cu Israelul, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii palestinian, relatează AFP.

O mamă a descoperit după 38 de ani că a plecat de la spital cu un alt bebeluș
O mamă a descoperit după 38 de ani că a plecat de la spital cu un alt bebeluș

O mamă a aflat, după aproape 38 de ani, că, în urma unei greșeli, a luat un alt bebeluș de la spital, iar în tot acest timp i-a spus “fiu” unui bărbat care nu avea nicio legătură de sânge cu ea.

Starea deplorabilă în care a fost găsit trupul unui bebeluș abandonat în pădure
Starea deplorabilă în care a fost găsit trupul unui bebeluș abandonat în pădure

Trupul unui bebeluș abandonat în pădure a fost descoperit plin de mușcături de vulpi și câini pe toată suprafața.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.