Mama condamnată la 28 de ani de închisoare pentru chinurile la care şi-a supus fiul


Ultimul update: Joi 13 Decembrie 2018 14:44
Data publicarii: Joi 13 Decembrie 2018 11:07
Categorie: Stiri Socante
copil maltratat

O mamă în vârstă de 37 de ani a fost condamnată la 28 de ani de închisoare, după ce şi-a înfometat fiul vitreg, în vârstă de 5 ani. Când a fost preluat de autorităţi, băiatul avea doar 13 kilograme.

Tammy l-a ţinut pe cel mic în condiţii greu de descris. Băiatul dormea într-o cuşcă, construită sub scările casei. Femeia o descria ca fiind "camera lui Harry Potter".

Medicii au declarat că în ziua în care băiatul a ajuns la ei cântărea 13 kilograme şi că dacă ar mai fi stat în acea casă câteva zile, ar fi fost găsit mort. Doctorii au comparat starea pacientului cu cea a unui supravieţuitor al Holocaustului.

Potrivit descoperirilor făcute de anchetatori, Jordan nu avea voie să se aşeze la masă împreună cu restul familiei. I se dădea doar o felie de pâine pe zi, pe care trebuia să o mănânce repede, altfel rămânea fără ea.

F

Nici după ce a fost condamnată, femeia nu şi-a recunoscut vinovăţia. Ea a declarat în instanţă ca nu înţelege de ce i se face această nedreptate.

Sursa: Pro TV

Un tată a fost reținut, după ce și-a maltratat luni la rând copilul cu un pistol cu aer cald
Un tată a fost reținut, după ce și-a maltratat luni la rând copilul cu un pistol cu aer cald
Doi români au șocat Franța. Abuzurile la care i-au supus pe cei cinci nepoți ai lor pentru bani
Doi români au șocat Franța. Abuzurile la care i-au supus pe cei cinci nepoți ai lor pentru bani
Doi români au șocat Franța. Abuzurile la care i-au supus pe cei cinci nepoți ai lor pentru bani
Doi români au șocat Franța. Abuzurile la care i-au supus pe cei cinci nepoți ai lor pentru bani
VIDEO PROTVPLUS.RO
Motociclist
Un motociclist a fost ucis de o mașină intrată pe contrasens în Timiș
O femeie de 71 de ani a murit după ce a pierdut controlul mașinii și a căzut în râpă
Un bărbat și o femeie au murit după ce mașina lor a fost lovită de tren, în Dâmbovița
Un polițist a fost găsit împușcat în penitenciarul Arad. Procurorii cred că s-a sinucis
Accident grav provocat de un șofer beat în Iași. Doi morți și un copil rănit grav
Momentul șocant în care o femeie este aruncată pe șinele de metrou. VIDEO
moschee
Masacru într-o moschee. Peste 60 de oameni au fost uciși în timp ce se rugau
Consultată și lăsată să plece, o femeie a murit lângă spital în Capitală. Soțul ei acuză medicii
Bărbat găsit mort în puțul unui vecin, legat cu o sfoară de mâini și de picioare
Accident grav în Timișul de Sus. Un bărbat a murit, iar altul a ajuns la spital
Poveste tragică în Bacău. Un bărbat a încercat să își ucidă soția, apoi a murit într-un accident
Bărbat din Ploiești, cercetat după ce ar fi agresat sexual cele 3 fetițe ale iubitei lui