Joaca s-a terminat tragic pentru un copil britanic, aflat în vacanță în Italia

Angelo Quirino
JustGiving.com

Vacanța s-a încheiat tragic pentru o familie din Marea Britanie. Oamenii își petreceau vacanța în Italia, însă într-un moment de neatenție, băiatul de patru ani al cuplului, împreună cu fratele său, au decis să se joace la panoul electric.

 

Joaca lor i-a fost fatală băiatului de patru ani, pe numele său Angelo Quirino.

Părinții copilului sunt originari din Italia, însă trăiesc de trei ani în Manchester.

În urma accidentului, mama lui Angelo se declară „fără cuvinte și incapabilă să vorbească”, a mărturisit un apropiat al familiei, citat de The Telegraph.

Citește și
copil, electrocutat, dambovita,
Un copil din Dâmboviţa a vrut să-și ajute mama, dar a murit după un gest banal
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Poliția investighează modul în care s-a produs accidentul. Din primele informații reiese că Angelo se juca împreună cu fratele său Diego la panoul de electricitate, atunci când s-a produs cumplitul accident.

„Un îngeraș se distara, iar după aceea o vacanță perfect s-a transformat într-o tragedie”, a declarat purtătorul de cuvânt din Anzio.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Bărbat electrocutat după ce ar fi încercat să branșeze ilegal la un vecin
Bărbat electrocutat după ce ar fi încercat să branșeze ilegal la un vecin

Un sătean din Argeş, care a făcut imprudenţa să se caţere pe un stâlp, se pare ca să branşeze ilegal la locuinţa unui vecin, s-a electrocutat.

Un copil din Dâmboviţa a vrut să-și ajute mama, dar a murit după un gest banal
Un copil din Dâmboviţa a vrut să-și ajute mama, dar a murit după un gest banal

Sfârşit tragic, pentru un băiat de 11 ani din comună Pietrari, judeţul Dâmboviţa.

Un bărbat a murit electrocutat, după ce a traversat calea ferată
Un bărbat a murit electrocutat, după ce a traversat calea ferată

Sfârşit brusc pentru un bărbat de 63 de ani, din Bistriţa, în timp ce era la pescuit cu un prieten.

Un tanar de la o firma de cablu a murit electrocutat, pe un stalp. Avea un copil de 4 ani si urma sa faca nunta
Un tanar de la o firma de cablu a murit electrocutat, pe un stalp. Avea un copil de 4 ani si urma sa faca nunta

Sfarsit fulgerator, in miercuri-amiaza, pentru un barbat de 30 de ani din judetul Dambovita. Tanarul a murit electrocutat, dupa ce s-a urcat pe un stalp sa remedieze o defectiune.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.