Gropi comune în care au fost aruncate victimele ISIS, găsite în Irak

groapa comuna sinjar
AFP

Descoperire macabră în nordul Irakului.

Forţe paramilitare irakiene au anunţat sâmbătă că au descoperit, într-o regiune cu majoritate yazidă, în nordul ţării, încă două gropi comune, în care se aflau cadavrele a 140 de civili, printre care femei şi copii, informează AFP.

'O groapă comună a fost descoperită cu trupurile a 20 de femei şi a 40 de copii în satul Kabusi, la sud de Sinjar, în provincia Ninive', au indicat forţele Hashd al-Shaabi, într-un comunicat.

Totodată, 'în complexul rezidenţial din Jazira, de asemenea la sud de Sinjar, au fost descoperite alte 80 de cadavre, în majoritate yazidi'.

La 22 noiembrie, în aceeaşi regiune, forţele de securitate irakiene indicaseră că au găsit o groapă comună cu 73 de cadavre - bărbaţi, femei şi copii executaţi de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Citește și
isis
O sclava sexuala si-a mancat fara sa stie copilul de 1 an, dupa ce jihadistii l-au ucis si l-au gatit. Dezvaluiri uluitoare
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

 

 

Conform responsabilului regiunii Sinjar, Mahma Khalil, în jur de 40 de gropi comune au fost descoperite începând din 2015 în diferite sectoare, şi 'toate victimele sunt yazidi'.

Minoritatea kurdofonă yazidă este adepta unei religii monoteiste, ezoterice şi persecutate de Statul Islamic.

În 2014, jihadiştii au ucis mii de yazidi în fieful lor din zona muntelui Sinjar şi au răpit mii de femei şi de adolescente, pentru a le reduce la starea de sclavie sexuală.

Forţele kurde sprijinite de coaliţia internaţională au luat din nou controlul asupra Sinjar în noiembrie 2015, iar în octombrie 2017, forţele irakiene au cucerit regiunea din mânile kurzilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Marturiile unei adolescente yazidi capturata de ISIS:
Marturiile unei adolescente yazidi capturata de ISIS: "Am fost violata in fiecare zi timp de 6 luni." Cum a reusit sa scape

O adolescenta yazidi capturata in urma cu 3 ani de jihadistii gruparii Stat Islamic a povestit pentru BBC ororile prin care a trecut.

O sclava sexuala si-a mancat fara sa stie copilul de 1 an, dupa ce jihadistii l-au ucis si l-au gatit. Dezvaluiri uluitoare
O sclava sexuala si-a mancat fara sa stie copilul de 1 an, dupa ce jihadistii l-au ucis si l-au gatit. Dezvaluiri uluitoare

O femeie din randul credinciosilor yazidi, luata sclava sexuala de catre fanatici ISIS in Iraq, a trecut prin momente infioratoare in captivitate, unde a fost infometata.

Nadia Murad si Lamiya Aji Bashar, tinerele rapite de ISIS si transformate in sclave sexuale, au primit Premiul Saharov
Nadia Murad si Lamiya Aji Bashar, tinerele rapite de ISIS si transformate in sclave sexuale, au primit Premiul Saharov

 Laureatele din 2016 ale Premiului Saharov pentru libertatea de gandire, acordat de Parlamentul European, sunt femeile yazidi Nadia Murad si Lamiya Aji Bashar.

Ororile la care a fost supusa o tanara Yazidi rapita de Statul Islamic:
Ororile la care a fost supusa o tanara Yazidi rapita de Statul Islamic: "Nu va puteti imagina ce ne faceau"

O tanara Yazidi a vorbit pentru prima data despre teroarea in care a trait vreme de sapte luni, dupa ce a fost rapita de unul dintre liderii Statului Islamic din Siria.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.