Femeie din Iași moartă în incendiul care i-a ars casa. Trupul ei, găsit lângă ușă

×
Codul embed a fost copiat

Moarte cumplită pentru o femeie de 79 de ani, din Iaşi. Duminică noapte, focul a cuprins locuinţa în care bătrâna dormea alături de fiul ei şi numai bărbatul a reuşit să se salveze.

Trupul ei a fost găsit carbonizat.

Oamenii din sat cred că incendiul a pornit de la fiul bătrânei, un bărbat de 45 de ani. Acesta consumă frecvent băuturi alcoolice şi obişnuia să fumeze în locuinţa, ceea ce este posibil să fi declanşat incendiul.

Cum focul s-a aprins în puterea nopţii, femeia a fost surprinsă în timp ce dormea şi nu a apucat să se salveze. Pompierii spun că a fost găsită lângă uşa, semn că ar fi încercat să scape, însă nu a mai avut putere. Fiul ei a suferit arsuri pe mâini şi pe piept şi va sta internat câteva săptămâni la Spitalul ”Sfântul Spiridon”.

Oamenii din sat spun că focul s-a aprins în puterea nopţii, când toată lumea dormea.

Citește și
incendiu
Cabina unui TIR s-a făcut scrum la Târgovişte, după ce a fost cuprinsă de flăcări puternice
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Vecinii cred că tragedia s-a produs şi din cauza că fiul bătrânei, probabil ameţit de băutură, a fumat şi a aruncat un chiştoc la întâmplare.

Pompierii şi poliţiştii au început o anchetă. E posibil, spun ei, ca focul să fi izbucnit şi din cauza unei lumânări uitate aprinsă.

Bărbatul rămas fără casă nu are nicio sursă de venit.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Un bărbat a murit la Arad, în urma unui incendiu care a cuprins o casă
Un bărbat a murit la Arad, în urma unui incendiu care a cuprins o casă

Un incendiu puternic a cuprins o casă dintr-un cartier Arad şi un bărbat a pierit în flăcări. Un altul a ajuns la spital cu arsuri pe 20 la sută din suprafaţă corpului. Cei doi făceau nişte lucrări la instalaţia electrică.

Cabina unui TIR s-a făcut scrum la Târgovişte, după ce a fost cuprinsă de flăcări puternice
Cabina unui TIR s-a făcut scrum la Târgovişte, după ce a fost cuprinsă de flăcări puternice

Vehiculul era parcat în curtea unei societăţi comerciale. Din fericire, nimeni nu era prin preajma în acele momente.

Recomandări
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara

Un avion care decolase din Polonia, cu peste o sută de pasageri la bord, a aterizat de urgență joi noapte pe aeroportul din Timișoara, după ce a fost primită o amenințare cu bombă.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.