Două persoane au murit, iar alte cinci, între care patru copii, au fost rănite într-un accident produs în Dâmbovița

accident
News.ro

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cinci, între care patru copii, au fost rănite într-un accident rutier produs, luni seară, pe DN 7, în localitatea dâmboviţeană Tărtăşeşti, unde două autoturisme s-au ciocnit violent.

 

Potrivit Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, cele două victime care şi-au pierdut viaţa sunt un bărbat în vârstă de 79 de ani şi o femeie de 72 de ani, relatează news.ro.

Echipajele de prim ajutor ajunse la locul accidentului au constatat că cei doi, care se aflau în unul dintre autoturisme, au rămas încarceraţi. În momentul în care au fost scoase de către echipajul de descarcerare din maşină, victimele nu aveau semne vitale, fiind făcute manevre de resuscitare. Acestea au fost declarate decedate de medicul SAJ prezent la locul accidentului.

În al doilea autoturism implicat în accident se aflau un adult în vârstă de 34 de ani şi patru copii, toţi fiind răniţi.

Citește și
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

"Şoferul din celălalt autovehicul implicat şi unul dintre minori, aflat în acesta, au fost preluaţi de un echipaj SAJ şi sunt transportaţi la UPU Târgovişte, doi minori au fost preluaţi de un alt echipaj SAJ şi sunt transportaţi la un spital din Bucureşti pentru investigaţii suplimentare, iar un alt minor refuză transportul la spital, acesta urmând să fie preluat de familie", a transmis ISU Dâmboviţa.

Poliţiştii urmează să stabilească, după cercetarea la faţa locului, condiţiile în care s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Un elev și-a bătut colegii cu un ciocan în timp ce dormeau, într-un internat al unei şcoli din Anglia
Un elev și-a bătut colegii cu un ciocan în timp ce dormeau, într-un internat al unei şcoli din Anglia

Un elev de la o școală din Anglia a încercat să ucidă în bătaie cu un ciocan mai mulți elevi, dar și un profesor, în timp ce dormeau.

O femeie rătăcită a fost abuzată sexual de un individ. Acesta a dus-o acasă la un prieten ca să o violeze și el
O femeie rătăcită a fost abuzată sexual de un individ. Acesta a dus-o acasă la un prieten ca să o violeze și el

O femeie care se pierduse în Birmingham a fost răpită și violată de un angajat al unei biserici. Bărbatul a dus-o apoi acasă la un prieten ca să o poată abuza și el.

O studentă le-a spus prietenilor că este entuziasmată de prima întâlnire. Apoi, o parte din corpul ei a fost găsit pe o plajă
O studentă le-a spus prietenilor că este entuziasmată de prima întâlnire. Apoi, o parte din corpul ei a fost găsit pe o plajă

Sade Robinson, o tânără de 19 ani, era plină de entuziasm înaintea primei sale întâlniri cu un bărbat pe care îl plăcea, planificată la un restaurant cu fructe de mare din Milwaukee, în seara de 1 aprilie.

 

 

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.