Două persoane au murit, iar alte 3 au fost rănite în urma unui accident grav în Dolj

ambulanta
Pro TV

Două persoane au decedat, iar alte trei au fost grav rănite în accidentul rutier care a avut loc joi în localitatea Vârvoru de Jos, după ce şoferul maşinii în care se aflau a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac.

Potrivit IPJ Dolj, un bărbat de 43 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei excesive şi a neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac, iar în urma accidentului conducătorul auto şi soţia sa, pasagera de pe locul din dreapta faţă, o femeie de 34 de ani din aceeaşi localitate, au decedat, scrie Agerpres.

De asemenea, un bărbat de 39 ani, o femeie de 36 de ani şi a o minoră în vârstă de 15 ani, toţi din Vârvoru de Jos, pasageri pe bancheta din spate a autoturismului, au fost răniţi.

Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul de 43 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La faţa locului au intervenit un elicopter SMURD, un echipaj de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dolj.

Citește și
accident suceava
Mamă și fiică, spulberate pe trecere de un șofer de 26 de ani. Impactul a fost filmat
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Fetiță de 6 ani, în stare gravă, din cauza unui șofer care a făcut o manevră periculoasă
Fetiță de 6 ani, în stare gravă, din cauza unui șofer care a făcut o manevră periculoasă

O fetiță de șase ani din Oradea a ajuns la spital după ce mașina în care era a izbit un stâlp de electricitate, pe care l-a pus la pământ.

Mamă și fiică, spulberate pe trecere de un șofer de 26 de ani. Impactul a fost filmat
Mamă și fiică, spulberate pe trecere de un șofer de 26 de ani. Impactul a fost filmat

Tragedie miercuri pe o șosea din Suceava. O mamă și fetița ei de un an și jumătate au fost izbite în plin de o mașină pe o trecere de pietoni.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.