Două persoane arestate în cazul asasinatului la comandă din Bihor. Cum au încercat să ascundă crima

Politie
Pro TV

Cele trei persoane reţinute vineri într-un caz de omor şi profanare de cadavre au fost arestate pentru 30 de zile, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procuror Ciprian Şuta.

"Avem trei inculpaţi: o persoană de sex feminin, cercetată pentru violenţă în familie cu referire la instigare la omor, o persoană de sex masculin pentru violenţă în familie cu referire la omor şi o altă persoană masculină pentru omor şi toate trei, la fel, au ca şi acuzare profanare de cadavre sau morminte. Cei trei sunt arestaţi," a precizat Ciprian Şuta pentru Agerpres.

Trei persoane au fost reţinute într-un caz de omor şi profanare de cadavre, printre suspecţii reţinuţi aflându-se şi concubina victimei, care i-ar fi instigat pe ceilalţi doi să comită fapta, a anunţat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, ancheta în acest caz a început pe 9 ianuarie, la trei zile după ce femeia a sesizat la Postul de Poliţie Girişu de Criş dispariţia concubinului său, Nicolae Vasile Cordoş.

"Din verificările efectuate de către organele de poliţie au rezultat suspiciuni rezonabile referitoare la faptul că numitul Cordoş Nicolae Vasile a fost omorât în noaptea de 04/05 ianuarie 2020, de către membrii familiei sale, fiind transportat ulterior pe un teren agricol de pe raza localităţii Gepiu, judeţul Bihor", se arată în comunicat.

Citește și
crima
Bărbat ucis în bătaie şi aruncat într-un canal. De ce e suspectată chiar familia victimei
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

În urma verificărilor efectuate de procurorul criminalist şi structurile de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, s-a confirmat comiterea infracţiunilor de instigare la violenţă în familie, violenţă în familie, profanare de cadavre şi morminte şi omor, fiind începută urmărirea penală "in personam" faţă de trei suspecţi.

"Prin ordonanţa din data de 10.01.2020 a procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au fost reţinuţi suspecţii G.K., K.A.P. şi F.I.C.F. (...) pentru o durată de 24 de ore. Din mijloacele de probă administrate până în prezent, rezultă faptul că, în seara zilei de 4 ianuarie 2020, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, urmare a instigării suspectei G.K., suspecţii K.A.P. şi F.I.C.F. au aplicat victimei Cordoş Nicolae Vasile lovituri cu un sucitor de lemn şi cu un levier, în zone vitale ale organismului, provocându-i leziuni fizice grave, care au generat decesul acestuia", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

După comiterea faptei, suspecţii au cumpărat sodă caustică, apoi au transportat cadavrul până în comuna Gepiu, sat Berechiu, unde l-au aruncat în zona canalului colector din apropierea drumului agricol, la circa 100 de metri de calea ferată Oradea-Salonta, loc în care a fost găsit de către poliţişti. În plus, suspecţii au preparat soda caustică şi au stropit victima cu soluţia rezultată în zona capului, cu scopul de a-i descompune faţa, pentru a nu putea fi recunoscut.

Procurorii anunţă că cercetările continuă în acest caz, urmând să fie solicitată arestarea preventivă a suspecţilor la Tribunalului Bihor.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Noi detalii în cazul asasinatului la comandă din Bihor. Trei suspecți au fost reținuți
Noi detalii în cazul asasinatului la comandă din Bihor. Trei suspecți au fost reținuți

Trei suspecți și-au petrecut noaptea în spatele gratiilor în cazul bărbatului din Bihor găsit mutilat într-un canal. Potrivit anchetatorilor, iubita lui ar fi comandat uciderea sa, iar fiul vitreg și încă un tânăr au îndeplinit planul.

Bărbat ucis în bătaie şi aruncat într-un canal. De ce e suspectată chiar familia victimei
Bărbat ucis în bătaie şi aruncat într-un canal. De ce e suspectată chiar familia victimei

O crimă oribilă a ieșit la iveală în județul Bihor.

"Bonnie şi Clyde de Bihor". Modul neobișnuit prin care au tâlhărit două prostituate

Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi în Bihor, după ce au luat cu mașina două prostituate pe care apoi le-au jefuit de haine. Modul în care acționau cei doi este unul neobișnuit, relatează ebihoreanul.ro

Și-a găsit mașina fără roți după ce lăsat-o pe marginea șoselei în urma unui accident în Bihor
Și-a găsit mașina fără roți după ce lăsat-o pe marginea șoselei în urma unui accident în Bihor

Un șofer din Bihor și-a găsit mașina pe butuci și cu roțile furate, după ce a fost nevoit să abandoneze vehicului pe marginea unei șosele din apropiere de Aleșd, în urma unui accident petrecut la finalul săptămânii trecute, relatează ebihoreanul.ro.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.