Doi morți și 3 răniți, după ce o mașină a fost spulberată de un TIR, în Brașov

×
Codul embed a fost copiat

Doi bărbaţi au murit, iar două femei şi un copil au fost răniţi, vineri dimineaţa, în accidentul în care au fost implicate un autoturism şi un autotren, pe DN13 Braşov - Târgu Mureş, la ieşirea din localitatea Rupea către Sighişoara, în judeţul Braşov.

 

Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, un autoturism a pătruns pe contrasens, pe un segment de drum în curbă, şi a intrat în impact cu un autotren. După producerea accidentului, circulaţia în zonă a fost blocată pe ambele sensuri.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a informat că, la sosirea echipajelor de descarcerare şi prim-ajutor, trei victime erau încarcerate. Dintre acestea, doi bărbaţi au prezentat leziuni incompatibile cu viaţa.

Copilul care a fost rănit în accident, în vârstă de 3 ani, conştient, a fost preluat de Serviciul de Ambulanţă Rupea şi transportat la spital.

Citește și
accident
Un actor celebru de la Hollywood a salvat un bebeluș dintr-o mașină răsturnată
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Celelalte două victime, două femei, care prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov. Toate victimele erau ocupanţi ai autoturismului implicat în accident.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aaCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Imprudența la volan i-a adus sfârşitul unui tânăr. Manevra care a provocat tragedia
Imprudența la volan i-a adus sfârşitul unui tânăr. Manevra care a provocat tragedia

Inconştiența la volan i-a adus sfârşitul unui bărbat de 34 de ani din Maramureş. A întors maşina pe linie dublă continuă şi a fost izbit în plin de un alt autoturism.

Un actor celebru de la Hollywood a salvat un bebeluș dintr-o mașină răsturnată
Un actor celebru de la Hollywood a salvat un bebeluș dintr-o mașină răsturnată

Unul dintre cei mai celebri actori de la Hollywood, cunoscut pentru interpretarea rolurilor negative, a salvat unui bebeluș blocat într-o mașină implicată într-un accident rutier, în Los Angeles.

Șofer de 61 de ani mort după ce mașina lui a ajuns pe contrasens, în Bacău
Șofer de 61 de ani mort după ce mașina lui a ajuns pe contrasens, în Bacău

Un şofer de 61 de ani a murit în urma unui accident rutier, în judeţul Bacău. Din motive încă neclare, mașina bărbatului a ajuns pe celălalt sens de mers și a lovit un autoturism, apoi a ricoșat în alte două vehicule.

Recomandări
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia a obținut câştiguri teritoriale în Ucraina
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia a obținut câştiguri teritoriale în Ucraina

Experţi ai Institutului pentru Studiul Războiului din SUA (ISW) confirmă că Rusia a obţinut unele câştiguri teritoriale în războiul său împotriva Ucrainei, relatează vineri DPA.

Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO
A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO

A fost inaugurat terminalul T4 al Aeroportului Iaşi, vineri, cel mai modern din România.