Doi copii de 12 și 10 ani au fost uciși în bătaie după ce și-au făcut nevoile în aer liber

Crimă odioasă în India
www.ndtv.com

Doi copii din India, de 12, respectiv 10 ani, au fost omorâţi în bătaie după ce și-au făcut nevoile în aer liber, au anunţat joi rudele acestora, citate de Reuters.

Rajesh Chandel, superintendent al poliţiei din Shivpuri, un district din statul central Madhya Pradesh, a declarat că victimele - o fetiţă de 12 ani, pe nume Roshni, şi nepotul acesteia de 10 ani, Avinash - au fost atacate miercuri, în jurul orei locale 06:30.

Doi bărbaţi, identificaţi de poliţie drept Hakam Singh şi Rameshwar Singh, au fost arestaţi, a completat el, scrie Agerpres.

"Acuzaţii sunt stabili din punct de vedere mental şi pe parcursul interogatoriului au recunoscut că au comis crima", a precizat Chandel, adăugând că ancheta continuă.

Cei doi copii aparţineau castei daliţilor ("de neatins"), cea mai de jos castă indiană.

Citește și
Cutremur devastator în Indonezia cu zeci de morți și răniți
Seism puternic în Indonezia. Bilanțul a ajuns la cel puțin 20 de morți și 100 de răniți
Mesaj către Zelenski: „OK, am reuşit. Acum du-te şi câştigă lupta”

Deşi discriminarea pe baza de castă este ilegală, ea este încă larg răspândită în India, în special în zonele rurale, unde trăiesc sute de milioane de oameni.

Atât Chandel, cât şi tatăl lui Avinash, Manoj Balmiki, au precizat că odioasa crimă a urmat unei altercaţii între cele două familii, în cadrul căreia cei acuzaţi au proferat insulte legate de castă.

Salubrizarea precară - din cauza căreia unii indieni sunt nevoiţi să defecheze în aer liber - este una dintre probleme majore de sănătate ale Indiei, iar eradicarea acesteia constituie o prioritate pentru guvernul condus de Narendra Modi.

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Sute de copii, morți în ultimul deceniu în accidente pe trecere. Soluția unui ONG
Sute de copii, morți în ultimul deceniu în accidente pe trecere. Soluția unui ONG

Peste 600 de copii au murit și de zece ori mai mulți au fost răniți în ultimul deceniu în accidente rutiere pe trecerea de pietoni, majoritatea fiind produse în apropierea școlilor, arată rapoartele poliției.

Seism puternic în Indonezia. Bilanțul a ajuns la cel puțin 20 de morți și 100 de răniți
Seism puternic în Indonezia. Bilanțul a ajuns la cel puțin 20 de morți și 100 de răniți

Cel puțin 20 de persoane au murit și alte 100 au fost rănite în estul Indoneziei, în urma unui seism cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter produs joi în Insulele Moluce.

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”
Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”

Nicușor Dan - candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) - nu exclude faptul ca Popescu Piedone, principalul său contracandidat, după cum crede chiar el, să se retragă din cursa electorală.