Crima care a scandalizat o întreagă comunitate. Tânăr înjunghiat din greșeală, după ce a fost confundat

×
Codul embed a fost copiat

Moartea unui tânăr a revoltat o întreagă comunitate din județul Iași. Băiatul de 22 de ani a fost prins la mijloc, într-un conflict, și înjunghiat din greșeală.

Cel acuzat acum de uciderea lui l-a confundat cu o persoană  cu care ar fi avut o răfuială mai veche. Primele date din anchetă și mărturiile oamenilor dau de înțeles că agresiunea s-ar fi sfârșit oricum cu un atac sângeros.

Alarma s-a dat în comuna Ţibana, aproape de miezul nopţii. Totuși, agresiunea s-a produs în jurul orei 22. Băiatul care a fost omorât din greşeală venea împreună cu un prieten de la o petrecere de cununie.

Maria Beleuță, mama tânărului mort: "L-a confundat cu cineva, nu ştiu. Voia pe altcineva, l-a confundat, nu ştim exact cum. Ne-a anunţat o nepoată că a dat cineva peste el acolo".

Tânărul a fost lovit mișelește. Potrivit anchetatorilor, agresorul a ieșit brusc dintr-o curte și a sărit la el cu cuțitul. Lovitura a fost fatală. Două echipaje medicale, unul de la Ambulanţa şi altul de la SMURD, au încercat să-l salveze.

Citește și
Spaniolul bănuit de uciderea iubitei românce însărcinate a fost eliberat pe cauțiune. Indignare în comunitatea din Valencia
Spaniolul bănuit de uciderea iubitei românce însărcinate a fost eliberat pe cauțiune. Indignare în comunitatea din Valencia
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Neculai Pralea, purtător de cuvânt SAJ Iaşi: "L-au găsit inconştient, în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare până la sosirea unui echipaj cu medic de la SMURD, dar din păcate a decedat".

Mihaela Apostol, prim-procuror PT Iaşi: "Inculpatul de 38 a ieşit din curtea casei sale, confundând victima cu o altă persoană cu care se afla în conflict şi a înjunghiat victima".

Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, poate primi o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Crimă șocantă în Sibiu. Un bărbat și-a tranșat prietenul de pahar și l-a aruncat în râul Cibin
Crimă șocantă în Sibiu. Un bărbat și-a tranșat prietenul de pahar și l-a aruncat în râul Cibin

Acuzații șocante îi sunt aduse unui bărbat de 63 de ani din Sibiu.Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Spaniolul bănuit de uciderea iubitei românce însărcinate a fost eliberat pe cauțiune. Indignare în comunitatea din Valencia
Spaniolul bănuit de uciderea iubitei românce însărcinate a fost eliberat pe cauțiune. Indignare în comunitatea din Valencia

Indignare şi revoltă în comunitatea românească din Valencia, după ce instanţa a hotărât eliberarea unui spaniol, suspectat că şi-a ucis, în vara lui 2019, iubita româncă.

Trei români, care ziua culegeau roșii, iar noaptea se prostituau, au ucis un bărbat din Belgia
Trei români, care ziua culegeau roșii, iar noaptea se prostituau, au ucis un bărbat din Belgia

Trei bărbați români, care ziua munceau la cules de roșii, iar noaptea se prostituau, sunt acuzați de autoritățile belgiene că l-au ucis pe Leo Van Rentergem, care avea 59 de ani.

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”

Medicul Cătălin Cârstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei a declarat că mandatul său este pe masa coaliției. Liderii celor două partide i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate.

Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg
Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg

Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat, vineri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.