Copil de un an si jumatate gasit mort in fosa septica. Parintii nu gasesc explicatii pentru tragedie: "Era capac acolo"

17-06-2016 07:29

Parintii unui baietel in varsta de un an si jumatate din Bistrita Nasaud traiesc de joi seara un cosmar. Singurul lor copil a fost gasit mort in fosa septica de langa casa, dupa cinci ore de cautari disperate.

Peste o suta de oameni au pornit pe urmele lui. Mama micutului a sunat la 112 si a cerut ajutor pentru ca nu stia unde este cel mic. Politistii au deschis un dosar penal in acest caz, iar trupul fara viata a fost preluat de medicii legisti.

Alarma a fost data joi dupa amiaza, cand mama copilului a realizat ca baietelul ei, in varsta de un an si jumatate, a disparut. In scurt timp, localitatea Rodna, din Bistrita Nasaud, a fost impanzita de jandarmi si politisti, care au pornit in cautarea micutului. Au fost ajutati si de un caine special antrenat pentru astfel de interventii.

Dupa cinci ore in care a fost scotocita gospodaria, dar si imprejurimile, cel mai negru scenariu s-a adeverit. Copilul a fost gasit fara suflare, intr-o fosa septica de langa casa.

Tatal baiatului, plecat la munca in judetul Mures, a venit intr-un suflet acasa la aflarea vestii.

"Nu stiu cum a ajuns acolo... era capac acolo" - spune, disperat, tatal copilului.

Vecinii spun ca parintii aveau grija de copil, mai ales ca era singurul pe care il aveau.

La interventia cu final tragic au participat peste o suta de jandarmi, politisti, dar si localnici. Toti au fost alertati de femeie, dupa ce aceasta si-a cautat singura fiul aproape o ora.

In momentul in care trupul copilului a fost gasit in fosa septica, la fata locului a fost adusa si o autospeciala pentru vidanjare.

Din nefericire, medicii nu au mai putut sa faca nimic pentru a-l readuce in simtiri pe baietelul in varsta de un an si jumatate.

Acum, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa si sunt luate in calcul toate variantele in ceea ce priveste moartea micutului.

Langa gospodaria in care a avut loc tragedia exista mai multe fose septice, construite in perioada in care in acea zona functionau mai multe mine.


VIDEO PROTVPLUS.RO