Clipe de coșmar pentru o femeie din Botoșani, după ce concubinul său a stropit-o cu benzină

SMURD
Pro TV

Un bărbat de 50 de ani din comuna Vorona, judeţul Botoşani, a stropit-o pe concubina sa cu benzină şi i-a dat foc, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Neniscu.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc miercuri seara, în casa în care cei doi locuiesc, transmite Agerpres.

"În urma acţiunii sale, au luat foc şi bunuri din camera respectivă, focul extinzându-se inclusiv asupra autorului", a afirmat reprezentantul IPJ Botoşani.

La faţa locului s-a deplasat echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigţii Criminale, pentru cercetarea şi stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Potrivit poliţiştilor, cele două persoane nu sunt cunoscute cu istoric din punctul de vedere al stărilor conflictuale sau altor situaţii de violenţă în familie.

Citește și
Jaf urmat de un incendiu în Dâmbovița
Jaf urmat de un incendiu în Dâmbovița. Hoții au reușit să fugă cu 150.000 de lei
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Atât bărbatul, cât şi femeia de 53 de ani au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
A dat foc propriului fânar, după o întrebare primită de la cei care voiau să cumpere casa
A dat foc propriului fânar, după o întrebare primită de la cei care voiau să cumpere casa

Un tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Arges a fost reținut, miercuri seară, pentru distrugere prin incendiere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Jaf urmat de un incendiu în Dâmbovița. Hoții au reușit să fugă cu 150.000 de lei
Jaf urmat de un incendiu în Dâmbovița. Hoții au reușit să fugă cu 150.000 de lei

Jaf urmat de incendiu, într-o comună din județul Dâmbovița. Hoții au dat atacul în locuinţă imediat ce proprietarii au plecat la muncă, iar ca să îşi șteargă urmele au pus foc în fiecare încăpere din care au scotocit.

VIDEO. Un terorist incendiază o sinagogă, dar focul îi explodează în față
VIDEO. Un terorist incendiază o sinagogă, dar focul îi explodează în față

Un terorist care a încercat să incendieze o sinagogă din Marea Britanie a fost cât pe ce să moară din cauza focului, după ce flăcările i-au explodat direct în față.

Momentul în care un bărbat și-a dat foc în apropiere de Casa Albă. FOTO
Momentul în care un bărbat și-a dat foc în apropiere de Casa Albă. FOTO

Gest extrem făcut de un bărbat în apropiere de Casa Albă, în Washington. 

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.