Cel puțin 16 morți în timpul paradei de Ziua Independenței, în Madagascar

stadion
AFP

Cel puțin 16 morți și zeci de răniți pe un stadion din Antananarivo, Madagascar în timpul evenimentelor care au marcat Ziua Independenței.

Detaliile despre incident sunt neclare, însă autoritățile au declarat că tragedia a survenit în timp ce oamenii au încercat să părăsească stadionul, îmbulzindu-se.

Agenția de știri AFP informează că, după paradă, oficialii de securitate au deschis porțile pentru a permite spectatorilor să plece. Pe de altă parte, însă, martorii spun că mai multe porți au fost închise imediat și mulțimile au fost blocate de poliție, provocând o îmbulzeală care a dus la moartea mai multor persoane.

"Când organizatorii au deschis poarta, am fost în prima linie", a declarat Jean Claude Etienne Rakotoarimanana, 29 de ani, care a suferit vânătăi în timpul incidentului. "Dintr-o dată oamenii au alergat să ajungă în fața noastră, ne-au împins, unii chiar ne-au lovit și ne-au tras", a adăugat el, spunând că a leșinat în urma incidentului.

Președintele Andry Rajoelina a vizitat mai târziu victimele din spital și a declarat reporterilor că statul va acoperi costurile medicale ale celor răniți.

Citește și
stadion cluj
Anunțul medicilor privind starea de sănătate a jandarmului rănit pe stadionul din Cluj
Alertă maximă la Iași după moartea liderului interlop Costel Corduneanu. Planul conceput de poliție, echivalent cu un cod roșu la accidente rutiere: „Suntem mai mulți ca de obicei”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Duminică seară s-a prăbușit pe gazon, iar luni doctorii i-au anunțat decesul
Duminică seară s-a prăbușit pe gazon, iar luni doctorii i-au anunțat decesul
Citește și...
În ce stare se află jandarmul lovit cu un scaun în cap pe stadion în Cluj
În ce stare se află jandarmul lovit cu un scaun în cap pe stadion în Cluj

Jandarmul de 44 de ani care a fost lovit cu un scaun în cap în timpul meciului de fotbal dintre Universitatea Cluj-Napoca şi FC Hermannstadt Sibiu a fost externat, luni, însă are nevoie de o perioadă de recuperare.

Anunțul medicilor privind starea de sănătate a jandarmului rănit pe stadionul din Cluj
Anunțul medicilor privind starea de sănătate a jandarmului rănit pe stadionul din Cluj

Stadionul Cluj Arena a fost scena unor confruntări deosebit de violente între forţele de ordine şi suporteri.

Bătaie între suporteri, pe Maracana. Polițiștii au intervenit cu gaze lacrimogene
Bătaie între suporteri, pe Maracana. Polițiștii au intervenit cu gaze lacrimogene

Ciocniri violente, cu zeci de răniți, s-au derulat în apropierea cunoscutului stadion Maracana din Rio de Janeiro. Acolo avea loc un meci de fotbal între echipele Vasco da Gama și Fluminense.

Recomandări
Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală față de Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală față de Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Administrația Prezidențială a anunțat, marți, că a transmis ministrului Justiției, Alina Gorghiu, conform procedurii, cererile de urmărire penală față de fostul premier Petre Roman și fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu.

Cod galben de vreme rea în aproape jumătate din țară. Zonele vizate de atenționarea meteorologilor | HARTĂ
Cod galben de vreme rea în aproape jumătate din țară. Zonele vizate de atenționarea meteorologilor | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt valabil marți și miercuri. În aproape jumătate din țară vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv. El ceruse să fie judecat în arest la domiciliu
Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv. El ceruse să fie judecat în arest la domiciliu

Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu.