Ce a adus un caine acasa, in gura. Stapanii au sunat imediat la politie. VIDEO

Luke

Un caine din Oklahoma a ajuns acasa, sambata, cu un nou-nascut mort in gura.

Femeia care are grija de casa a declarat ca Luke, un metis de 6 luni, a ajuns acasa cu un copil mort, care cantarea intre 1,36 si 2,26 kilograme.

"Il ducea ca pe un pui de caine si mi l-a pus la picioare", a povestit femeia pentru autoritati.

Femeia a subliniat ca trupul neinsufletit al micutului nu prezenta urme de traume si ca Luke nu ar face rau nimanui. Aceasta crede ca patrupedul voia sa il ajute pe copil.

"Cred ca l-a gasit, l-a luat si l-a adus", a spus ingrijitoarea.

Citește și
corgi oglinda
Un clip adorabil. Momentul in care un pui de caine se vede pentru prima oara in oglinda. VIDEO
„Ei sunt ruşinea Rusiei. Și-au vândut sufletul și conștiința”. Interzis în Rusia lui Putin, părintele rockului alternativ sovietic vine la București

Potrivit autoritatilor americane, copilul este de sex feminin.

"Nu stim de unde e copilul. Nu stim daca a fost nascut afara sau daca cineva i-a dat nastere, iar apoi l-a aruncat afara", a declarat capitanul de politie Dexter Nelson pentru KFOR, citat de huffingtonpost.com.

Legistii incearca sa determine acum daca copilul s-a nascut mort.

Potrivit presei americane, Luke se plimba de obicei pe o zona destul de extinsa, pe care acum autoritatile cauta dovezi care sa dezlege acest mister.

 

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Ce au descoperit stapanii cand s-au uitat atent la fata acestui caine
Ce au descoperit stapanii cand s-au uitat atent la fata acestui caine

Numit Samuel L. Dogson, dupa celebrul actor Samuel L. Jackson cu care seamana, un caine din SUA a devenit o adevarata vedeta pe internet.

Un clip adorabil. Momentul in care un pui de caine se vede pentru prima oara in oglinda. VIDEO
Un clip adorabil. Momentul in care un pui de caine se vede pentru prima oara in oglinda. VIDEO

Fiona, o catelusa extrem de simpatica din rasa Corgi, a devenit o adevarata vedeta pe internet in ultimele zile, datorita unui clip postat pe YouTube.

O poveste de prietenie impresionanta. Milo,cainele care ajuta un labrador orb sa se orienteze. VIDEO
O poveste de prietenie impresionanta. Milo,cainele care ajuta un labrador orb sa se orienteze. VIDEO

Un caine din Marea Britanie ne da o lectie impresionanata de viata, despre prietenie si ajutor reciproc. Faceti cunostinta cu Milo, terrierul care isi ajuta zi si noapte prietenul orb.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.