Cazul copilului de 3 ani care ar fi fost agresat de educatoare, anchetat de criminalişti

×
Codul embed a fost copiat

Cazul educatoarei de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 15 din municipiul Focşani, reclamată de un părinte că ar fi agresat fizic un copil de trei ani, este cercetat de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Focşani.

"Dosarul a fost înaintat la Poliţia Municipiului Focşani, la Investigaţii Criminale şi urmează să se facă cercetări asupra aspectelor reclamate. Tatăl copilului a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, într-o zi a lunii noiembrie, când şi-a luat băiatul de la şcoală, acesta ar fi avut urme de violenţă la nivelul gâtului, nişte vânătăi. În vederea stabilirii veridicităţii celor reclamate, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, procurorul Ionuţ Drâmbă.

În urmă cu o zi, în presa locală, au apărut fotografiile unui copil care prezenta vânătăi în jurul gâtului, însoţite de declaraţiile părinţilor, care susţineau că fiul lor ar fi fost agresat fizic chiar de educatoarea de la grădiniţă.

Mama copilului, Alexandra Voicu, povesteşte că fiul său a fost dus la creşă de la vârsta de un an şi 10 luni şi nu a avut niciodată probleme de adaptare în colectiv, până a ajuns la Grădiniţa 15.

"Aici a fost o problemă de la început. Nu-i plăcea colectivul, nu dorea să meargă dimineaţa, cu foarte multe insistenţe. Am zis că se va obişnui, dar problemele au fost din ce în ce mai grave. Copilul era din ce în ce mai agitat, nu mai dorea să meargă la toaletă, nu mai putea să se exprime cum trebuie. (...) Miercuri, 21 noiembrie, a urmat o şedinţă la grădiniţă. (...) Am rămas să vorbim cu doamnele educatoare, să vedem dacă există vreo problemă cu copilul. A spus (educatoarea - n.r.) că nu are nicio problemă copilul, că este la fel ca alţi copiii (...). Joi s-a întâmplat evenimentul. A fost soţul să ia copilul de la grădiniţă şi era lovit la gât", spune mama copilului.

Citește și
Bani pentru gradinite
Părinții puși de grădiniță să dea bani pentru săpun, șervețele și salariul unei îngrijitoare
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Potrivit mamei, la sugestia educatoarei, copilul ar fi spus că s-a lovit la o masă, însă acasă acesta ar fi avut o altă versiune în faţa părinţilor, spunând că doamna l-a strâns de gât pentru că a fost obraznic.

"Copilul a spus că: doamna educatoare m-a dus la baie, m-a tras de păr, m-a ameninţat că mă închide în grupa plângăcioşilor, că mă închide în bucătărie cu cheia şi m-a strâns de gât. De ce? Pentru că a fost obraznic, ăsta este răspunsul lui", susţine Alexandra Voicu.

Mama are şi alte acuzaţii la adresa educatoarei, pe care o învinuieşte că ar fi strâns copilul de organele genitale, pentru că ar fi făcut pipi pe el şi nu ar fi vrut să se ducă la baie.

Părinţii spun au înscris copilul la o grădiniţă particulară, pentru că sunt dezamăgiţi de instituţiile de stat şi îşi doresc ca educatoarea să îşi recunoască fapta.

"Copilul era foarte traumatizat când a ajuns acasă. Nu am vrut să îl traumatizăm mai departe, să-l ducem la IML. (...) Avem doar înregistrările şi pozele care dovedesc chestia asta (violenţa fizică - n.r.). Sperăm ca doamna măcar să îşi recunoască fapta şi să nu se mai fâstâcească în declaraţiile pe care le face. (...) Copilul este la o grădiniţă privată, aici în Focşani. Am luat această decizie pentru că suntem dezamăgiţi de instituţiile de stat", a spus Alexandra Voicu.

Tatăl copilului a făcut sesizare la directorul de care aparţine grădiniţa şi la Parchet, iar acum aşteaptă rezultatul cercetărilor. Între timp, părinţii spun că intenţionează să ducă copilul la psiholog, pentru a-l ajuta să depăşească trauma suferită.

Potrivit conducerii grădiniţei, educatoarea reclamată este angajată la Grădiniţa nr. 15 din Focşani de la începutul acestui an şcolar, atunci când a făcut şi testarea psihologică. Chiar dacă a fost reclamată de tatăl copilului, aceasta vine în continuare la grădiniţă.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Copil de 3 ani, agresat la o grădiniță din Focșani. Părinții au descoperit urme de degete pe gâtul lui
Copil de 3 ani, agresat la o grădiniță din Focșani. Părinții au descoperit urme de degete pe gâtul lui

Scandal la o grădiniţă din Focşani, după ce una dintre educatoare a fost acuzată de părinţii unui copil de 3 ani că l-ar fi agresat pe cel mic.

Părinții puși de grădiniță să dea bani pentru săpun, șervețele și salariul unei îngrijitoare
Părinții puși de grădiniță să dea bani pentru săpun, șervețele și salariul unei îngrijitoare

Învăţământul de stat este gratuit doar cu numele, se plâng sute de părinți la început de an şcolar. Mulţi spun că trebuie să plătească diverse materiale didactice şi produse de igienă pe care să le folosească la grădiniţă copiii lor.

Un copil și-a rupt mâna la grădiniță și a fost trimis la spital cu un taxi
Un copil și-a rupt mâna la grădiniță și a fost trimis la spital cu un taxi

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a demarat o anchetă la o grădiniţă din municipiul reşedinţă, după ce un copil şi-a fracturat mâna în timp ce se afla în sala de clasă, au informat vineri reprezentanţi ai instituţiei.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuzată de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”
Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”

Este alertă la Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.