Caz sinistru în Râmnicu Vâlcea. "A povestit la toată lumea că a omorât-o şi nimeni nu l-a crezut"

×
Codul embed a fost copiat

O fată de 19 ani din Râmnicu Vâlcea a fost ucisă şi îngropată într-o pădure de la marginea oraşului, suspect de crimă fiind chiar iubitul ei.

Caz sinistru în Râmnicu Vâlcea. O tânără de 19 ani a fost ucisă şi îngropată în pădure de iubitul ei, cu un an mai mic.

Crima a fost săvârşită acum câteva săptămâni, iar tânărul, povestesc apropiaţii, se lauda cu isprava lui. Nimeni nu l-a crezut, aşa că individul s-a oferit să-i arate cadavrul unui prieten. Acesta însă a alertat poliţia. Iar în final, suspectul a indicat locul în care era îngropată fata.

Cei doi au crescut în centre de plasament. Anul trecut fata de 19 ani a plecat de la asistentul maternal la care stătea şi în scurt timp a adus pe lume un copil pe care l-a abandonat la spital.

L-a cunoscut apoi pe Cristian - despre care toată lumea povesteşte că are o fire agresivă. La sfârşitul lunii martie tânăra l-a reclamat la poliţie că a mutilat-o. Apoi a decis să se despartă de el. Individul n-a acceptat însă separarea, aşa că a pus la cale un plan sinistru.

Citește și
barbat cu un cutit in mana
Tânără ucisă şi îngropată în pădure de iubit, în Vâlcea. Ar fi pregătit crima din timp
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Fata a fost găsită moartă, îngropată în pădurea Goranu, la 5 km de Râmnicu Vâlcea.

Tânărul s-a lăudat cu fapta lui prietenilor şi chiar s-a oferit să le arate locul în care a îngropat-o pe faţă. Unul dintre amici a mers direct la poliţie şi a povestit totul.

Localnic: "El era foarte violent, bea, ameninţa pe toată lumea, a povestit la toată lumea că a omorât-o pe faţă şi nimeni nu l-a crezut"

Prieten: "Într-adevăr era un tip agresiv şi cu mine se purta urât, era rău, dar nu l-am crezut în stare chiar de aşa ceva."

La audieri, tânărul a recunoscut crima şi în fața anchetatorilor şi apoi i-a condus până la trupul neînsufleţit. A fost imediat reţinut pentru omor calificat. Anchetatorii încearcă să afle şi dacă suspectul a avut vreun complice, care să-l ajute să ducă trupul în pădure.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Un ofițer român, erou în Afganistan, s-a sinucis. Motivul este un mister
Un ofițer român, erou în Afganistan, s-a sinucis. Motivul este un mister

Un luptător român care a înfruntat moartea în Afganistan şi a fost decorat pentru fapte de vitejie a cedat, după ce s-a întors acasă.

Tânără ucisă şi îngropată în pădure de iubit, în Vâlcea. Ar fi pregătit crima din timp
Tânără ucisă şi îngropată în pădure de iubit, în Vâlcea. Ar fi pregătit crima din timp

Cadavrul unei fete de 19 ani a fost găsit într-o pădure de lângă Râmnicu Vâlcea, iar poliţiştii şi procurorii au demarat cercetările, principalul suspect fiind iubitul fetei.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.