Cadavru fără cap găsit într-o fântână din Neamț. Povestea din spatele macabrei descoperiri

Cadavru tăiat în bucăţi, găsit într-o fântână din Moldova

Polițiștii și pompierii au fost anunțați sâmbătă, 29 decembrie, că într-o fântână părăsită din localitatea Dragomirești a fost descoperit un cadavru.

Sesizarea a fost făcută în jurul orei 14:30, de un bărbat care a văzut, pe luciul apei, plutind niște haine, relatează stiri-neamt.ro.

La fața locului s-au deplasat pompierii care au scos cadavrul din fântână. Trupul se află într-o stare avansată de putrefacție și nu are cap. Acesta s-ar fi desprins de trup din cauza descompunerii.

Pompierii vor continua căutările în fântână.

Conform unor surse, ar fi vorba despre o femeie de aproximativ 40 de ani, pe care oamenii din comună nu au mai văzut-o de vreo 4 ani.

Citește și
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Cadavrul a fost preluat de reprezentanții Serviciului de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru moarte suspectă.

Localnicii spun că femeia respectivă ar fi amenințat de mai multe ori că se va sinucide.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Bărbat din Iași, găsit mort în locuință. Victima prezenta urme de violență pe corp
Bărbat din Iași, găsit mort în locuință. Victima prezenta urme de violență pe corp

Poliţiştii au demarat o anchetă în cazul unui bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Belceşti care a fost găsit mort în cursul nopţii de marţi spre miercuri, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Recomandări
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții

O persoană a murit și trei au fost rănite în explozia care a distrus un bloc din Craiova. Deflagrația a rupt pereții, iar o parte din primul etaj s-a prăbușit.  

Arma folosită în premieră de americani pentru a doborî rachete iraniene este prezentă și la baza de la Deveselu
Arma folosită în premieră de americani pentru a doborî rachete iraniene este prezentă și la baza de la Deveselu

Navele de război ale Marinei SUA au folosit un interceptor de rachete pentru prima dată în luptă în weekend, în timp ce apărau Israelul de un atac iranian fără precedent, scrie Business Insider.

Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”
Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”

Sute de români blocaţi de marţi în Dubai după inundațiile istorice care au lovit Emiratele Unite Arabe au început să sosească în țară.