Cadavru descoperit în toaleta unei biserici din Buzău. Prima ipoteză a poliţiei

ancheta crima
Pro TV

Poliţiştii din Buzău au demarat o anchetă după ce un cadavru a fost descoperit, luni dimineaţă, în toaleta bisericii militare din Cimitirul Eroilor.

Oamenii legii trebuie să stabilească cine este bărbatul găsit mort, dar si cauzele decesului, scrie News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Amalia Călugăru, cadavrul a fost descoperit, luni dimineaţă, în toaleta bisericii militare din Cimitirul Eroilor.

Poliţiştii nu au stabilit identitatea persoanei, însă pot spune că este vorba despre un bărbat de circa 60 de ani, se pare fără locuinţă, care s-ar fi adăpostit în toaletă.

Din primele informaţii, cadavrul nu prezintă urme de violenţă şi nici urme de degerături, cel mai probabil decesul survenind pe fondul unor afecţiuni medicale de care suferea persoana respectivă.

Citește și
canal
Bătrână din Vrancea găsită decedată într-un canal. S-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă
După ce cântăreața Anca Pop a plonjat în Dunăre cu mașina și a murit, șefii CNAIR au montat un parapet despre care inițial spuneau că „nu se justifică”

Cauzele exacte ale decesului vor fi stabilite în urma necropsiei ce va fi efectuată de medicii legişti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Citește și...
Descoperire șocantă la metrou. Cadavrul unei persoane, găsit în tunelul stației Pantelimon
Descoperire șocantă la metrou. Cadavrul unei persoane, găsit în tunelul stației Pantelimon

Incident la metroul din capitală. Cadavrul unei persoane a fost descoperit în tunelul stației de metrou Pantelimon.

Bătrână din Vrancea găsită decedată într-un canal. S-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă
Bătrână din Vrancea găsită decedată într-un canal. S-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă

O femeie în vârstă de circa 60 de ani, din comuna Câmpuri, a fost găsită, joi, fără viaţă, într-un canal din localitate, potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

Un rus a încercat să treacă frontiera cu soţia moartă pe bancheta din spate, spunând că femeia doarme
Un rus a încercat să treacă frontiera cu soţia moartă pe bancheta din spate, spunând că femeia doarme

Caz şocant pentru poliţiştii de frontieră din Ucraina, care au descoperit un cadavru în maşina unui rus.

Recomandări
Presa americană:
Presa americană: "Mafia românească vine după cardurile voastre". Metoda prin care interlopii fac 9 mil. $ pe lună

Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Tot ce trebuie să știi despre zborurile către și dinspre țările Schengen. Ce se schimbă din 31 martie
Tot ce trebuie să știi despre zborurile către și dinspre țările Schengen. Ce se schimbă din 31 martie

Doar trei zile mai sunt până când vom intra în spațiul Schengen cu frontierele maritime și aeriene.