Bărbat strivit de tractorul său, în Dâmboviţa, după ce a legat un copac de vehicul

×
Codul embed a fost copiat

Sfârşit cumplit pentru un fost pădurar de 37 de ani din Dâmboviţa.

Omul - care între timp îşi deschisese o firmă de exploatare a lemnului - a murit strivit chiar de tractorul pe care îl conducea pe un teren accidentat. Medicii au încercat în zadar să-l resusciteze, pentru mai bine de o oră.

Bărbatul a lucrat mulţi ani ca pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, dar de aproape doi ani îşi deschisese o societate de exploatare forestieră. Ieri, a mers să taie nişte copaci din pădurea de la marginea satului Scheiu de Sus şi a legat un pom de tractor. La coborârea de pe un deal, vehiculul s-a transformat însă într-o capcană mortală.

"S-a arcuit un lemn şi l-a tras, l-a aruncat din cabină şi a venit pe el", spune un martor.

Un localnic aflat în zonă a dat alarma, dar - din cauza accesului dificil - echipajul de la descarcerare a ajuns cu greu la locul accidentului. Cu tot cu zecile de minute de resuscitare, intervenţia a durat 2 ore.

Citește și
accident
Bărbat prins în cabina zdrobită a unui tractor. Cum s-a petrecut accidentul
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Maior Cătălin Nenicescu-şeful Detaşamentului de pompieri Găeşti: "Împreună cu echipajul SAJ am efectuat manevre de resuscitare, dar din păcate acestea au fost ineficiente, persoana fiind declarată decedată."

Localnicii spun că în zona respectivă abia se merge la pas şi că, cel mai probabil, tractorul s-a dezechilibrat şi de aceea a venit peste el.

Mihai Ciuarec, şeful Ocolului Silvic Valea Mare: "Este într-o suprafaţă fără contract, aparţinând unui moştenitor. Era la exploatare, dar fără a exista contract, pur şi simplu pe suprafaţa dumnealui."

Poliţiştii fac acum anchetă şi încearcă să lămurească toate aspectele acestui caz.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
Citește și...
Ce au descoperit polițiștii despre șoferul de tractor care a provocat accidentul din Buzău
Ce au descoperit polițiștii despre șoferul de tractor care a provocat accidentul din Buzău

A fost activat planul roșu de intervenție în județul Buzău, după ce un microbuz cu 12 pasageri a fost izbit de un tractor ieșit de pe un drum secundar.

Bărbat prins în cabina zdrobită a unui tractor. Cum s-a petrecut accidentul
Bărbat prins în cabina zdrobită a unui tractor. Cum s-a petrecut accidentul

Momente dramatice pentru un bărbat din Cluj care manevra un tractor, iar utilajul s-a răsturnat. Omul a rămas captiv în cabina zdrobită, iar pompierii chemaţi de urgenţă au încercat să îl salveze.

Un vrâncean a murit, după ce i-a sărit în cap un șurub de la tractorul pe care îl conducea
Un vrâncean a murit, după ce i-a sărit în cap un șurub de la tractorul pe care îl conducea

Un bărbat din Vrancea a murit, după ce a fost lovit de un șurub care a sărit de la utilajul agricol pe care lucra.

Un mort şi 4 răniţi, după un accident de tractor. Vehiculul a căzut de la 5 metri
Un mort şi 4 răniţi, după un accident de tractor. Vehiculul a căzut de la 5 metri

Accident grav pe un drum din judeţul Braşov.

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu va susține o conferință de presă la 18:30. Ar putea face un anunț privind candidatura la Primăria Capitalei
Cătălin Cîrstoiu va susține o conferință de presă la 18:30. Ar putea face un anunț privind candidatura la Primăria Capitalei

Cătălin Cârstoiu organizează vineri seară o conferință de presă, în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.