Bărbat reținut pentru viol, în Capitală. Victima ar fi o fetiță de 2 ani

barbat in catuse
iStock

Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, vineri, de polițiștii din Capitală, fiind acuzat că ar fi violat o fetiță în vârstă de doi ani.

Potrivit unor surse, fetița ar avea doi ani și ar fi fiica concubinei bărbatului, conform News.ro.

Poliţisti din cadrul Serviciului Omoruri - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat, în vârstă de 35 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, asupra unei minore, anunţă Poliţia Capitalei.

„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că suspectul, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, a abuzat de aceasta, la finele lunii decembrie 2018", arată sursa citată.

După comiterea faptei, suspectul a părăsit locuinţa în care se stabilise împreună cu mama minorei, fiind găsit în cursul zilei de vineri, când a şi fost dus la audieri, la Serviciul Omoruri.

Citește și
Viol
Pedeapsa primită de 3 români care au bătut și violat o tânără în Spania
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, cu bărbatul în stare de reţinere.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Și-a violat fiica în noaptea nunții crezând că este soția lui. Mesajul trimis apoi victimei
Și-a violat fiica în noaptea nunții crezând că este soția lui. Mesajul trimis apoi victimei

Un danez a fost condamnat la închisoare după ce și-a violat fiica în noaptea nunții lui, crezând că aceasta este de fapt soția sa, după cum s-a apărat bărbatul. 

Pedeapsa primită de 3 români care au bătut și violat o tânără în Spania
Pedeapsa primită de 3 români care au bătut și violat o tânără în Spania

Trei tineri români, acuzați că au bătut și violat o tânără în Spania, în 2017, și-au aflat miercuri pedeapsa.

Un minor din Vaslui, descris de vecini ”băiat cuminte”, ar fi violat un bătrân
Un minor din Vaslui, descris de vecini ”băiat cuminte”, ar fi violat un bătrân

Scene cumplite într-o comună din județul Vaslui, unde un băiat de 15 ani, scăpat de sub control de către părinți și nesupravegheat de nimeni, este acuzat că ar fi violat un bărbat de 57 de ani.

Bărbat de 57 de ani, violat de un minor la Vaslui. După aceea, i-a furat 5 lei
Bărbat de 57 de ani, violat de un minor la Vaslui. După aceea, i-a furat 5 lei

Un minor în vârstă de 15 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, marți, fiind acuzat de viol și tâlhărie, după ce el a agresat un vecin de 57 de ani, într-o localitate din Vaslui.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.