Bărbat înjunghiat de actualul iubit al fostei soții chiar sub ochii copilului. Ce i-a reproșat agresorului

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 30 de ani din Bistriţa a fost înjunghiat de iubitul fostei sale soții, căruia i-ar fi reproșat că îi bate copilul, rămas în grija mamei după divorț.

Omul rănit în zona inimii a fost transportat de urgență, în stare critică, la un spital din Târgu Mureș. Scenele s-au petrecut sub privirile băiatului de 9 ani, care va avea nevoie de consiliere psihologică.

Apropiaţii bărbatului în vârstă de 30 de ani povestesc că, după divorţ, omul a primit dreptul de a-şi vizita copilul de 9 ani doar în weekend-uri. La sfârşitul săptămânii trecute, când l-a dus acasă, s-a întâlnit cu actualul partener al fostei lui soţii, căruia i-a reproşat că îi bate copilul. Cel vizat a reacţionat şi l-a atacat cu un cuţit. Apoi a încercat să fugă împreună cu femeia, dar a cerut totuşi ajutor medicilor.

Victima a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean din Bistriţa, iar doctorii de acolo au decis să îl transfere la Târgu Mureş. Între timp, suspectul a fost audiat de poliţişti..

Agresorul a fost reţinut în cursul nopţii pentru 24 de ore, acuzat de tentativa de omor.

Citește și
suspect crimă Dâmbovița
Bărbat din Dâmbovița omorât de un vecin. Cei doi s-au certat din cauza unui câine
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Pentru că toată scena de agresiune s-a petrecut în faţa copilului de doar 9 ani psihologii de la Protecţia Copilului îl vor include într-un program de consiliere, pentru că băiatul este foarte speriat. Dacă agresorul va fi găsit vinovat, acesta risca între 10 şi 20 de ani de închisoare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Letizia, huiduită după gestul considerat ”ofensator” la adresa reginei Sofia
Letizia, huiduită după gestul considerat ”ofensator” la adresa reginei Sofia

"Momentul tensionat" dintre regina Letizia a Spaniei şi soacra ei, mama suveranului spaniol, surprins după slujba de Paște, continuă să facă valuri.

Bărbat din Dâmbovița omorât de un vecin. Cei doi s-au certat din cauza unui câine
Bărbat din Dâmbovița omorât de un vecin. Cei doi s-au certat din cauza unui câine

Un bărbat de 73 de ani, din județul Dâmbovița, a fost omorât marți noapte de un vecin de 42 de ani. Se pare că pensionarul s-ar fi certat cu suspectul din cauza câinelui pe care individul l-ar fi lăsat dezlegat.

Bărbat înjunghiat în trafic, sub ochii fetiței, după ce s-a dus să îi ceară socoteală unui alt șofer
Bărbat înjunghiat în trafic, sub ochii fetiței, după ce s-a dus să îi ceară socoteală unui alt șofer

După ameninţări cu pistolul şi geamuri sparte, şicanările din traficul Capitalei au ajuns la un alt nivel.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.