Bărbat din Ploiești, cercetat după ce ar fi agresat sexual cele 3 fetițe ale iubitei lui

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Ploieşti este cercetat pentru fapte oribile. Le-ar fi agresat sexual pe cele 3 fetiţe ale iubitei sale, două gemene de 13 ani şi sora lor mai mică, de doar 9 ani.

În plus, le-ar fi pedepsit aspru pentru orice i se părea că ar fi o greşeală şi ar fi inventat anumite tipuri de tortură care nu lasă urme pe trup. Chiar şi după ce s-a aflat de tratamentul extrem de dur, la care erau supuse copilele, mama lor a preferat să rămână alături de individul respectiv.

Ororile ar fi ieșit la iveală după ce fata cea mică, de doar 9 ani, a ajuns la şcoală cu urme de lovituri. Ea ar fi povestit învăţătoarei chinurile pe care le suporta în casa tatălui vitreg.

Conducerea şcolii a anunţat imediat direcţia pentru protecţia copilului şi în scurt timp cele trei surori au fost luate şi duse într-un centru special. Poliţia a descins la locuinţa bărbatului şi l-a reţinut.

Alina Persinaru, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: „Persoana bănuită ar fi săvârşit mai multe infracţiuni printre care două fapte de agresiune sexuală, 3 fapte de rele tratamente aplicate minorului precum şi alte trei fapte de violență în familie, faţă de cele 3 fice ale concubinei sale cu vârste între 9 şi 13 ani.”

Anchetatorii au aflat că aşa zisul tata le ţinea ore în şir în picioare, nemişcate, doar pentru că aşa avea chef.
Le obliga să îl privească dezbrăcat şi ar fi încercat chiar să le violeze. Rudele bărbatului însă îi iau apărarea.

Citește și
violator
S-a filmat în timp ce viola o fetiță de 5 ani: „A înțeles ea greșit”
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Mama suspectului: „Nu zic le-o fi dat vreo palmă, nu îl iau în braţe dar credeţi că a dat în faţa mea, nu a dat. Ei se culcau mai târziu bineînţeles că dormea maicasa şi cu Bogdan şi ele, ei în pat şi ele pe jos pe trei saltele, dar vă daţi seama că nu cred eu.”

Chiar şi după plasarea fetelor în centrul de protecţie, mama lor a ales să rămână alături de cel suspectat că le-ar fi transformat copilăria într-un coşmar. Fetiţele au nevoie de consiliere psihologică.

Corina Nicola, purtătorul de cuvânt al DGASPC Prahova: „Pe termen scurt or să apară modificări la nivel emoţional şi comportamental care se maifestă prin teamă, sentimente de izolare și dificultăţi de comunicare integrare în comunitate.”

Vineri, magistraţii judecătoriei Ploieşti au decis să îl aresteze preventiv pe bărbatul de 37 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Reacția unui bărbat care a prins un străin în timp ce îi viola soția. I-a aplicat o pedeapsă cruntă
Reacția unui bărbat care a prins un străin în timp ce îi viola soția. I-a aplicat o pedeapsă cruntă

Scene șocante au avut loc, duminică, în Ucraina unde un bărbat  i-a tăiat penisul unui agresor pe care l-a surprins în timp ce îi viola soția.

S-a filmat în timp ce viola o fetiță de 5 ani: „A înțeles ea greșit”
S-a filmat în timp ce viola o fetiță de 5 ani: „A înțeles ea greșit”

Un bărbat din Scoția riscă să-și petreacă tot restul vieții în închisoare, după ce s-a filmat în timp ce viola o fetiță de 5 ani.

Asistentul care a violat 3 paciente în spitalul din Brăila, eliberat la un an după condamnare
Asistentul care a violat 3 paciente în spitalul din Brăila, eliberat la un an după condamnare

Asistentul condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat mai multe paciente, eliberat condiționat.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.