Bărbat din Botoşani, arestat după ce şi-a ars copiii cu ţigara. Ce le-a făcut apoi

masina de politie pe strada
Pro TV

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce şi-a ars cu ţigara cei doi copii ai săi, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp.

Potrivit sursei citate, poliţiştii municipiului Botoşani, care au fost sesizaţi de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, au deschis un dosar penal pe numele bărbatului pentru rele tratamente aplicate minorilor.

"Din cercetări a reieşit faptul că acesta, în luna aprilie 2018, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a provocat copiilor săi minori, de 3, respectiv 5 ani, arsuri la nivelul mâinilor, cu o ţigară. Totodată, bărbatul a exercitat acte de violenţă şi asupra soţiei sale, în vârstă de 27 de ani, minorii asistând la acest comportament", susţine Carp.

Cei doi minori au fost internaţi în regim de urgenţă în Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă Botoşani.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Citește și
pompieri
Un barbat din Turda a lasat o tigara aprinsa, iar casa i-a ars in totalitate. Sotia lui se mutase de acasa de cateva zile
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Trei maşini au ars în Tulcea, după ce un trecător şi-a aruncat ţigara în gunoi
Trei maşini au ars în Tulcea, după ce un trecător şi-a aruncat ţigara în gunoi

Trei maşini au fost avariate în urma unui incendiu izbucnit marţi în Tulcea, la o ghenă de gunoi, focul extinzându-se apoi la autoturismele parcate în apropiere.

Un barbat din Turda a lasat o tigara aprinsa, iar casa i-a ars in totalitate. Sotia lui se mutase de acasa de cateva zile
Un barbat din Turda a lasat o tigara aprinsa, iar casa i-a ars in totalitate. Sotia lui se mutase de acasa de cateva zile

O tigara lasata aprinsa i-a adus sfarsitul uni barbat de 56 de ani din Turda dupa ce casa in care se afla a ars in totalitate.
 

Femeia care a vrut sa-si ucida nepoata, condamnata la 8 ani de puscarie
Femeia care a vrut sa-si ucida nepoata, condamnata la 8 ani de puscarie

UPDATE: Femeia din Lugoj care acum trei ani si-a ars nepoata cu tigara si a aruncat-o apoi de la etajul trei a fost condamnata la opt ani de inchisoare. Miercuri, politistii au luat-o de acasa si au transportat-o la penitenciar.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuză de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”
Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”

Este alertă la Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.