Durere imensă la Suceava după moartea copilului de 3 ani, lovit pe trecerea de pietoni. Ce spune șoferul


Ultimul update: Marti 11 Februarie 2020 17:36
Data publicarii: Marti 11 Februarie 2020 16:57
Categorie: Stiri Socante

Sfârşit tragic în cazul băieţelului de nici 3 ani, lovit de o maşină în zona unei treceri de pietoni, din Suceava.

Dus în stare extrem de gravă la Spitalul Judeţean, copilul a murit noaptea trecută. Răpuşi de durere, părinţii săi încă nu le-au putut da poliţiştilor detalii despre accident.

Accidentul înfiorător a fost surprins de camerele de supraveghere. Părinţii şi fiul lor așteptau culoarea verde a semaforului, când cel mic a vrut să traverseze în fugă stradă. În zadar a încercat tatăl său să îl oprească.

Maşina care care circula regulamentar l-a izbit în plin pe băiat. Medicii au încercat imposibilul, dar din păcate, după miezul nopţii, inima copilului a încetat să mai bată.

Poliţiştii nu au putut până acum să îi audieze pe părinţii îndureraţi.

Şoferul autoturismului le-a spus că, atunci când s-a apropiat de trecere, a zărit grupul de pietoni care aşteptau pe trotuar, dar nu şi pe băiat. Bărbatul nu l-a văzut pe copil nici când acesta a luat-o la fugă, spre stradă. Prin urmare n-a frânat deloc, înainte de impact. A oprit la 50 metri distanţă de locul accidentului, după ce l-a lovit pe bietul băieţel.

 

 

VIDEO PROTVPLUS.RO