Adolescent de 14 ani, înecat într-un lac din Dâmbovița. Trupul neînsuflețit, găsit de scafandri

14-06-2020 07:52


A vrut să se răcorească în apa unui lac, dar a sfârșit înecat.

Este vorba despre un băiat de 14 ani din Dâmbovița, care a mers la scăldat cu un prieten, deși nu știau să înoate, după cum spun rudele.

Căldura l-ar fi împins pe băiatul de 14 ani să meargă cu un prieten de 15 ani la scăldat. Ar fi vrut să se răcorească în lacul format la marginea comunei Poiana, însă totul a luat o turnură tragică. Rudele susțin că nu știau ce intenții au adolescenții când au plecat de acasă.

Imediat după ce a fost dată alarmă, zona a fost împânzită de echipaje de prim ajutor și pompieri. Băiatul de 15 ani se afla în stare de șoc la sosirea salvatorilor și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Celălalt adolescent a fost căutat timp de patru ore.

Localnicii povestesc că în ultimele zile aici a plouat foarte mult, iar nivelul apei este crescut. La fața locului au sosit mai multe echipaje de la pompieri, iar adolescentul a fost căutat în adâncuri.

Maior Marius Canciu, locţiitor comandant Detaşamentul de pompieri Titu: „Este o acumulare de apă și a fost săpat. Sunt zone cu 10-15 metri, am înțeles de la localnici. Pericolul este mare și pentru salvatori”.

În cele din urmă, scafandrii au găsit în apă trupul neînsuflețit al băiatului de 14 ani. În acest caz se fac acum cercetări pentru ucidere din culpă. Anchetatorii urmează să afle și cine este proprietarul terenului respectiv pentru a-l audia.

VIDEO PROTVPLUS.RO