Accident tragic în Râmnicu Vâlcea. Un mal de pământ s-a prăbușit peste doi muncitori

×
Codul embed a fost copiat

Un accident tragic s-a petrecut joi după amiază, în Râmnicu Vâlcea. Un mal de pământ s-a prăbușit peste doi muncitori care lucrau la canalizarea unui cartier rezidențial de la marginea orașului.

Un echipaj de descarcerare al pompierilor militari și trei ambulanțe au ajuns imediat la locul incidentului. Doar unul dintre cei doi bărbați, de 49 de ani, era conștient. A fost scos din pământ după aproape o oră și transportat la spital.

Cel de-al doilea muncitor, în vârstă de 53 de ani, a fost adus la suprafaţă după mai bine de trei ore, de la o adâncime de patru metri, din păcate fără semne vitale.

Bărbatul suferise leziuni incompatibile cu viața, iar medicii sosiți la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul.

Atât poliția, cât și Inspectoratul Teritorial de Muncă au început anchete în acest caz.

Citește și
matthew john
Un tânăr a paralizat de la gât în jos în urma unui accident stupid, sărind de pe trambulină
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
Citește și...
Accident în Dâmbovița. Un autoturism a lovit o mașină de gunoi, apoi s-a rostogolit pe șosea
Accident în Dâmbovița. Un autoturism a lovit o mașină de gunoi, apoi s-a rostogolit pe șosea

Un accident demn de o cascadorie a avut loc în Dâmbovița, pe Drumul Național 72.

Un tânăr a paralizat de la gât în jos în urma unui accident stupid, sărind de pe trambulină
Un tânăr a paralizat de la gât în jos în urma unui accident stupid, sărind de pe trambulină

Un tânăr de 29 de ani a rămas paralizat, probabil pe viață, după o acrobație într-un parc. La aterizarea pe sol, și-a prins gâtul între două bucăți de metal, rupându-și coloana.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.