Accident pe DN 1C. O mașină s-a răsturnat în afara șoselei. Șoferița, în stare gravă la spital

×
Codul embed a fost copiat

O șoferiță din Maramureș a scăpat ca prin minune cu viață, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe un câmp.

Se pare că femeia, în vârstă de 46 de ani, circula cu viteză mare, iar la ieșirea dintr-o curbă, din cauza șoselei umede, a pierdut controlul volanului și a derapat.

A rămas captivă în automobil, până când pompierii ajunși la fața locului au reușit să o scoată.

Medicii i-au acordat primul ajutor, după care a fost transportată, în stare gravă, la spitalul din Baia Mare.

Accidentul s-a produs pe Drumul Național 1C, între localitățile Valea Chioarului și Buciumi, unde şoferița a pierdut controlul mașinii într-o curbă și a plonjat câțiva metri de pe șosea pe câmp. Din fericire, a scăpat ca prin minune cu viață, însă a fost grav rănită.

Citește și
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Localnic: „A intrat in curba cu viteză și a furat-o acolo si a aruncat-o aici, Doamne fereste să nu moară”.

Anca Pop, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș: „La fața locului, polițiștii au constatat că o femeie de 46 ani din Baia Mare, aflată la volanul unui autoturism, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și s-a răsturnat pe câmp. În urma impactului, conducătoarea auto a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesteia i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, deoarece nu a putut fi testată cu aparatul etilotest”.

Femeia era singură în mașină. Acum, oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Anca Pop, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș: „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”.

În urma accidentului, traficul rutier s-a desfășurat alternativ pe o singură bandă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Cine sunt victimele accidentului cu cinci morți de pe DN1. „A fost viteză sau a adormit cineva la volan”
Cine sunt victimele accidentului cu cinci morți de pe DN1. „A fost viteză sau a adormit cineva la volan”

Cinci muncitori au pierit pe loc în urma unui cumplit accident petrecut marți dimineaţă, la Nistoresti, în judeţul Prahova.

Recomandări
O dronă militară s-a prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
O dronă militară s-a prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”

Rusia a anunţat joi că deţine ”proba” care arată că autorii atentatului soldat cu 143 de morţi în apropiere de Moscova întreţineau legături cu ”naţionalişti ucraineni”, acuzaţii catalogate de către Statele Unite drept ”propagandă absurdă”.

România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.