Accident grav pe A2. Un copil a murit iar familia sa e rănită

echipaj SMURD Vaslui

Un copil de trei ani a murit, iar cele două surori ale sale şi părinţii au fost răniţi într-un accident pe Austostrada Soarelui,

Un copil de trei ani a murit, iar două fetiţe - de un an şi de şapte ani, precum şi părinţii acestora au fost răniţi, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier petrecut pe Autostrada Soarelui, la faţa locului deplasându-se mai multe ambulanţe. Familia este din Cluj şi, deocamdată, poliţiştii n-au stabilit ce s-a întâmplat.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, cadrele medicale au fost solicitate să intervină la un accident rutier petrecut pe Autostrada Soarelui, pe sensul Bucureşti – Constanţa. Persoana care a sunat la 112 a preluat o parte dintre victime şi le-a transportat către ieşirea spre Medgidia, la faţa locului deplasându-se mai multe ambulanţe.

În momentul când au ajuns cadrele medicale la accident, doi copii, unul de un an şi altul de trei ani, se aflau în stare gravă. Băiatul de trei ani se afla în stop cardio-respirator şi medicii au început manevrele de resuscitare, fără a-l putea salva.

Fetiţa de un an suferise un traumatism cranio-cerebral grav, se afla în comă şi a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Citește și
accident
O autostrada suspendată din sud-estul Braziliei, scena unui carambol deosebit de grav
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

La aceeaşi unitate medicală a ajuns şi o fată de 7 ani, sora celor doi copii, care suferise un traumatism lombar, dar şi părinţii copiilor.

Familia respectivă este din judeţul Cluj.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a afla cum s-a petrecut accidentul rutier.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Citește și...
Accident grav pe
Accident grav pe "Drumul Morţii". Un autocar s-a lovit de un autoturism

Accident grav pe Drumul Naţional 13, ce leagă Braşovul de Târgu Mureş. Doi tineri au fost răniţi şi au rămas încarceraţi în maşină, după ce s-au izbit de un autocar care avea 23 de pasageri la bord.

O autostrada suspendată din sud-estul Braziliei, scena unui carambol deosebit de grav
O autostrada suspendată din sud-estul Braziliei, scena unui carambol deosebit de grav

Cel puţin 2 oameni au murit şi alţi 40 au fost răniţi în urmă accidentului în lanţ în care au fost implicate zeci de vehicule.

Bătaie filmată între doi șoferi, după ce unul dintre ei a evitat un accident
Bătaie filmată între doi șoferi, după ce unul dintre ei a evitat un accident

Momente de panică pe drumul care face legătură între Galaţi şi Târgu Bujor.

Un cântareț de manele din Vâlcea a accidentat mortal o femeie și a fugit acasă
Un cântareț de manele din Vâlcea a accidentat mortal o femeie și a fugit acasă

Un cântăreţ de manele din Vâlcea, cu numele de scenă Dany Chinezul, este cercetat pentru că ar fi lovit cu maşina o femeie de 87 de ani şi ar fi fugit de la locul faptei.

Recomandări
România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București
România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București

După o perioadă în care și-a concentrat atenția asupra Ucrainei și a Occidentului, mai ales în contextul masacrului din Moscova, dar și al războiului aflat în desfășurare, Rusia a luat în vizor România, care pare că a devenit un ghimpe în coasta sa.

Kirilo Budanov: Federația Rusă a știut despre planificarea unui atac terorist în regiunea Moscova încă din februarie
Kirilo Budanov: Federația Rusă a știut despre planificarea unui atac terorist în regiunea Moscova încă din februarie

Conform declarațiilor șefului spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, Rusia era conștientă încă din luna februarie de planurile pentru atacul terorist din Moscova, însă a ales să nu intervină.

 

 

 

 

 

Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu
Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend.