Accident grav în Vaslui, produs de un şofer băut: 3 răniţi grav şi o persoană în comă

×
Codul embed a fost copiat

O maşină a căzut într-o râpă în localitatea vasluiană Fundu Văii.

O persoană este în comă, trei au suferit răni grave şi una a fost accidentată uşor după ce, marţi seară, autoturismul în care se aflau s-a răsturnat şi a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 14 metri, în localitatea Fundu Văii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, accidentul s-a petrecut pe DJ 245D, când un bărbat în vârstă de 54 de ani a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Se pare că şoferul s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

"Pe lângă conducătorul auto, în maşină se mai aflau trei femei şi un bărbat, toţi fiind răniţi în urma accidentului. Şoferul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest şi urmează ca la spital să-i fie recoltate probe biologice, pentru a se stabili dacă a consumat alcool înainte de a se urca la volanul maşinii. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

La faţa locului a intervenit Detaşamentul Vaslui al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi autospecială de descarcerare şi au fost dirijate două autospeciale SMURD, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă şi două maşini ale Serviciului de Ambulanţă.

Citește și
accident Slovacia
Un şofer nevinovat a murit din cauza unei întreceri între proprietari de maşini de lux
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Nici Mbappe, nici Haaland! Cine este noul favorit să câștige Balonul de Aur
Nici Mbappe, nici Haaland! Cine este noul favorit să câștige Balonul de Aur
Citește și...
O mașină a ricoșat într-un copac și s-a răsturnat în urma coliziunii cu un alt autovehicul
O mașină a ricoșat într-un copac și s-a răsturnat în urma coliziunii cu un alt autovehicul

Un grav accident a avut loc marți dimineaţă pe Şoseaua Iancului din Capitală.

Un şofer nevinovat a murit din cauza unei întreceri între proprietari de maşini de lux
Un şofer nevinovat a murit din cauza unei întreceri între proprietari de maşini de lux

Poliția autostrăzilor din Slovacia a difuzat imagini șocante de la un accident provocat de șofatul iresponsabil, în regiunea Orava.

Un interlop din Craiova a murit la volan, în timpul unui video-call
Un interlop din Craiova a murit la volan, în timpul unui video-call

Un bărbat de 48 de ani din Craiova a murit, în acest weekend, după ce a intrat cu mașina, un autoturism marca Porche Cayenne, într-un stâlp de beton.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.