26 de morţi după ce un autocar cu turişti a luat foc în mers. Şoferii au fost arestaţi

autobuz incendiat China
Agerpres

26 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 30 au fost rănite în incendiul unui autocar cu turişti în provincia Hunan, în centrul Chinei, au anunţat autorităţile locale.

Autocarul, care transporta 53 de pasageri, doi şoferi şi un ghid turistic, a luat foc dintr-o cauză neprecizată în timp ce se afla pe o arteră din oraşul Changde, în nordul provinciei Hunan. Dintre răniţi, cinci sunt în stare critică, au precizat autorităţile citate de Agerpres.

Cei doi şoferi au fost reţinuţi şi o anchetă a fost demarată, a precizat administraţia oraşului Changde pe reţeaua socială Weibo.

Accidentele de circulaţie sunt foarte frecvente în China şi au făcut 58.000 de victime în 2015, potrivit celor mai recente date oficiale. Aproape 90% din accidente soldate cu morţi sau răniţi în anul respectiv au fost imputate nerespectării codului rutier.

În noiembrie, cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident de autobuz la Chongqing, în centrul ţării. Şoferul, într-o altercaţie cu o pasageră care uitase să coboare, a pierdut controlul volanului şi autovehiculul s-a prăbuşit de pe un pod în apele fluviului Yangtze.

Citește și
incendiu gara Oravița
Vagoane de tren din gara Oravița, cuprinse de făcări. Cum a izbucnit incendiul
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Şoferul unui ATV s-a ales cu arsuri grave după ce vehiculul pe care îl conducea a luat foc în mers
Şoferul unui ATV s-a ales cu arsuri grave după ce vehiculul pe care îl conducea a luat foc în mers

Bărbatul a reuşit să sară, însă focul apucase să îi cuprindă mare parte din corp.

Vagoane de tren din gara Oravița, cuprinse de făcări. Cum a izbucnit incendiul
Vagoane de tren din gara Oravița, cuprinse de făcări. Cum a izbucnit incendiul

Un incendiu puternic a izbucnit joi seară, în gara Oraviţa, din judeţul Caraş-Severin. Flăcările au cuprins mai multe vagoane de tren dezafectate.

Incendiu la un depozit de mase plastice, în Oradea: ”Erau flăcări înalte de 5 metri”
Incendiu la un depozit de mase plastice, în Oradea: ”Erau flăcări înalte de 5 metri”

Flăcări violente au izbucnit luni în curtea unui depozit de materiale plastice din parcul industrial din Oradea.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.