Surse: Noul Guvern va da după Crăciun ordonanța-trenuleț, dar și hotărârea care va fixa calendarul alegerilor prezidențiale

×
Publicitate

În doar o zi, pe repede înainte, noul guvern Marcel Ciolacu a fost propus, audiat, votat și instalat la Palatul Victoria. 240 de senatori și deputați au acordat încrederea Executivului, după discuții maraton în Parlament.

Aceste proceduri durau, în alți ani, chiar și 2-3 zile.

Spre seară, membrii cabinetului au depus jurământul la Cotroceni și au avut, deja, prima sedință.

După o zi plină în Parlament, toți membrii noului cabinet, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu, au depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis: ”Vă doresc să reușiți în tot ce vă propuneți, dar în primul rând vă rog să reușiți pentru România și pentru români.”

Înainte de jurământ, guvernul a trecut, la limită, testul Parlamentului. Guvernul a fost votat în Parlament cu doar 7 voturi în plus față de majoritatea necesară. Asta înseamnă o majoritatea fragilă și că patru parlamentari de la PSD, PNL, UDMR sau minorități ori nu au fost prezenți, ori nu au votat pentru acest Executiv.

Marcel Ciolacu, premier: ”Atât s-a putut. Mulțumesc mult.”

Întrebat de facturile pentru zborurile private, în contextul scandalului Nordis, Ciolacu a răspuns festiv...

Marcel Ciolacu, premier:I-am scris lui Moș Crăciun și sunt ferm convins că o să mi le lase sub brad și o să mă filmez, ca să vi le prezint. ”

Guvernul a fost criticat repede de opoziție.

George Simion, președinte AUR: „Nu au legitimitate. Sperăm să ajungem cât mai repede la alegeri prezidențiale, la o guvernare stabilă. Vom face tot ce e necesar să scăpăm de guvernul Ciolacu. ”

Înaintea votului, Marcel Ciolacu a prezentat în Parlament, în corul huiduielilor opoziției, programul de guvernare.

Marcel Ciolacu, premier: ”Vrem să construim o societate echitabilă, echilibrată, în care fiecare membru al său să-și găsească locul și să fie respectat.”

George Simion, președinte AUR: „Arătați dispreț și arătați că nu ați înțeles vocea poporului. Asistăm astăzi la proceduri pe repede înainte.”

Cătălin Drulă, USR: „Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, domnule Ciolacu, arată de fapt că n-ați înțeles nimic. Guvernarea minciunii continuă. Guvernul Ciolacu 2 este sub sloganul "la vremuri noi, tot voi".

Marcel Ciolacu, premier:E o mare diferență, cel puțin între noi doi: eu nu l-am votat niciodată pe Klaus Iohannis. Tu l-ai votat. Dragi colegi parlamentari de la USR, dacă vreți părerea mea, locul dvs. ar fi fost în Guvernul României, într-un moment complicat politic.”

După ce a primit votul de încredere și a fost învestit, Guvernul a avut și prima ședință, care s-a terminat după ora 22.

Marcel Ciolacu, premier: ”Acest guvern are un mandat dificil, însă am încredere în toți membrii acestei echipe.”

După Crăciun, Executivul ar urma să emită ordonanța-trenuleț, dar și hotărârea de Guvern care va stabili calendarul alegerilor prezidențiale, spun surse politice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură pentru Cristi Chivu: Inter Milano vrea alt antrenor! ”L-au contactat deja”
NEWS ALERT Lovitură pentru Cristi Chivu: Inter Milano vrea alt antrenor! ”L-au contactat deja”
Citește și...
Primarul Dominic Fritz, întrebat despre dosarul său de la ANI: „Este un dosar ridicol, este un dosar politic"

Președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că dosarul său de conflict de interese deschis de ANI este „politic" și că are încredere deplină că judecătorii de la Înalta Curte îi vor da dreptate.

Dominic Fritz, despre criza din coaliție: „Dacă PSD dă jos guvernul cu voturile extremiștilor, nu ne putem întoarce a 2-a zi”

Dacă PSD își retrage miniștrii și răstoarnă Guvernul Bolojan cu ajutorul parlamentarilor din AUR, USR nu va reveni la masa negocierilor cu aceiași oameni care l-au demis pe Ilie Bolojan, avertizează președintele Uniunii, Dominic Fritz.

Surse: PSD vrea să îi dea ultimatum lui Ilie Bolojan: demisia până în 23 aprilie. Premierul a mers să discute cu Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a discutat miercuri cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, timp de două ore, potrivit unor surse oficiale.

Recomandări
Specialiștii români au dat verdictul după ce au analizat artefactele recuperate în Țările de Jos. Când vor reveni în România

Procesul celor trei olandezi suspectați că au furat Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice a început în Țările de Jos. Noi imagini înregistrate de camerele de supraveghere arată că hoții ar fi stat în muzeu mai puțin de un minut. 

Surse: PSD vrea să îi dea ultimatum lui Ilie Bolojan: demisia până în 23 aprilie. Premierul a mers să discute cu Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a discutat miercuri cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, timp de două ore, potrivit unor surse oficiale.

„Grădinița groazei” din Craiova aparține de Mitropolia Olteniei. „Educatoarea îi punea să se bată între ei”

Este anchetă la o grădiniță din Craiova, după ce mai mulți părinți au depus plângeri pe numele unei educatoare în vârstă de 27 de ani.