Surse: Marcel Ciolacu s-ar fi înteles cu Florin Cîțu, iar PSD deja împarte funcții. Revenire pe scena politică pentru Firea

×
Codul embed a fost copiat

În PSD se fac deja scenarii pentru împărțirea ministerelor, după discuții cu Florin Cîțu și Klaus Iohannis.

Fără că până acum PSD să fi avut vreo discuție oficială despre modul în care liderii partidului își vor împărți portofiliile, în discuții neoficiale se discută deja despre împărțirea funcțiilor.

Ce este cert până la această oră, PSD își dorește un minister avizator, unul din zona economică și unul de forță. Conștienți că nu vor primi Justiția, social-democrații vor pretinde în negocieri Ministerul de Interne, unde Vasile Dîncu sau Paul Stănescu ar putea fi propuneri de ministru.

La Finanțe, surse politice susțin că liderii PSD ar vrea să îl convingă pe viceguvernatorul BNR Leo Badea să preia postul.

Mihai Tudose ar fi vrut să fie vicepremier sau ministru al Economiei, dar în discuțiile de până acum se pare că nu ar primi portofoliu.

Citește și
Dacian Ciolos, Florin Citu
Surse: Cîțu a cerut USR să-l accepte ca premier sau nu acceptă miniștrii care au votat moțiunea
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Gabriela Firea și Marius Budai au fost numele avansate în discuțiile din interiorul partidului pentru a prelua ministerul Muncii.

Sănătatea ar putea merge la deputatul Alexandru Rafila, iar deputatul Natalia Intotero ar vrea să preia Educația sau să se refacă departamentul pentru Diaspora pe care l-a mai condus în perioada guvernării Dragnea fără să se remarce.

Aceste principii au fost agreate de Marcel Ciolacu și Florin Cîțu, într-o discuție neoficială pe care cei doi lideri ar fi avut-o în cursul zilei de ieri.

Aceștia vor avea o prima discuție și astăzi după prânz, la Parlament. Din echipa de negociere a PSD fac parte, în mod surprinzător, și oameni care erau apropiați de Liviu Dragnea și care, de la arestarea acestuia, nu s-au mai arătat la PSD, că de exemplu Ione Arsene. Pe lângă Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, vor mai participa Dan Nica, Claudiu Manda și Mihai Tudose.

În cursul zilei de ieri, Marcel Ciolacu ar fi avut o discuție și cu șeful statului. Cei doi ar fi agreat asupra unei idei anunțate deja de liderul UDMR, Klemen Hunor, potrivit căruia viitoarea posibilă coaliție va avea îndeajuns de multe voturi încât să modifice și constituția. Șeful statului își dorește regionalizarea României.

De asemenea, în discuțiile cu Florin Cîțu, condițiile puse de acesta le-a arătat social democraților că liderul PNL ar fi mai degrabă dispus ca partidul să preia funcția de premier decât să facă o altă nominalizare decât în persoana sa.

Dar cu toate acestea, surse politice din ambele partide susțin că premierul desemnat va fi tot Nicolae Ciucă.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Florin Cîțu negociază joi cu Marcel Ciolacu pentru formarea unui guvern. Speră să-l convingă să renunțe la un premier PSD
Florin Cîțu negociază joi cu Marcel Ciolacu pentru formarea unui guvern. Speră să-l convingă să renunțe la un premier PSD

Negocierile dintre PNL și PSD continuă joi pentru formarea unei majorități din care să rezulte un guvern. Florin Cîțu nu se arată dispus ca partidul pe care îl conduce să renunțe la postul de premier, pe care îl vrea PSD.

Surse: Cîțu a cerut USR să-l accepte ca premier sau nu acceptă miniștrii care au votat moțiunea
Surse: Cîțu a cerut USR să-l accepte ca premier sau nu acceptă miniștrii care au votat moțiunea

Surse citate de News.ro susțin că preşedintele PNL, Florin Cîţu, le-a cerut miercuri celor de la USR să îl accepte ca premier în viitorul guvern.

Recomandări
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline
SUA au împiedicat prin veto aderarea la ONU a Palestinei ca stat membru cu drepturi depline

SUA au pus capăt joi speranţei firave a palestinienilor de a deveni membri cu drepturi depline la ONU, impunând, în mod deloc surprinzător, un veto în Consiliul de Securitate cererii palestiniene, criticată de Israel.