România începe vaccinarea populației împotriva Covid-19 cu doza a 3-a, din 28 septembrie

Ultima actualizare: 22-09-2021 18:04

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că a aprobat în ședința de Guvern o hotărâre care prevede aprobarea vaccinării împotriva Covid-19 cu doza a 3-a.

Șeful Guvernului a precizat faptul că această prevedere îi privește pe cei care au făcut deja doza completă de vaccin.

Astfel, din 28 septembrie se pot vaccina cu a 3-a doză de vaccin anti Covid-19 persoanele care au împlinit cel puțin 6 luni de la administrarea rapelului.

Decizia a fost luată după o ședință la care au participat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătății (MS), Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

La întâlnire au luat parte și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Vass Levente și președintele ANMDMR, Robert Ancuceanu.

”Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.” - se arată în comunicatul autorităților.

Cine se poate vaccina cu doza 3

 

Doza 3 este ferm recomandată:

persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe - persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;

➢ persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ.

Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.
Important!

➢ Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel.

Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel (doza 3)

 

Se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.

Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului București.

Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

”Reiterăm cetățenilor necesitatea și importanța vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes invidual și al sănătății publice, prin reducerea cazurilor severe și a deceselor. Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european.

CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.” - se arată în comunicatul transmis de CNCAV.

Parteneri
VIDEO PROTVPLUS.RO
Doctor de bine
Stresul sau o alimentaţie dezechilibrată pot cauza dezechilibrul microbiotei intestinale şi pot afecta sistemul imunitar

05:45
Alt Text!
Întrebarea mesei rotunde
Intrebarea Mesei Rotude cu Andreea Antonescu - "Sex în avion, da, sex în 3, nu"

39:46
Alt Text!
ePlan
Despre organizația viitorului- un nou mod de lucru, dar și învățare continuă de la cele mai bune universități din lume cu Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG

27:33
Alt Text!
Interviurile lui Vitalie
Interviu cu Allen Coliban. Susține vaccinarea obligatorie a funcționarilor. De ce reduce viteza și accesul mașinilor în Brașov?

33:51
Alt Text!
iBani
Cum punem la treabă banii economisiți lunar

18:06
Alt Text!
SuperLive cu Mihai Mironica
Superlive cu Mihai Mironică - 19 Octombrie 2021

28:47
Alt Text!
Interviurile lui Vitalie
Interviu Clotilde Armand: despre obligativitatea vaccinării funcționarilor primăriei și relația dificilă cu Nicușor Dan

23:24
Alt Text!
Romania, te iubesc!
Romania, te iubesc! 17 octombrie 2021

43:00
Alt Text!
How To TikTok
Cum faci Live-uri plătite pe TikTok

06:36
Alt Text!
SuperLive cu Mihai Mironica
Superlive cu Mihai Mironică - 16 Octombrie 2021

32:46
Alt Text!