Ministrul Educației, despre modificările în noul plan-cadru pentru liceu: Am spus că mi se pare că predăm mult și prost

daniel david, ministrul educatiei
Pro TV

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că, atunci când a pus în dezbatere planurile-cadru pentru învăţământul liceal, a declarat că i se pare că în România se predă ”mult, prost şi foarte centralizat”.

”Este clar că nu arată bine, eu am şi spus acum când am pus în dezbatere planurile-cadru pentru învăţământul liceal, am spus că mie mi se pare că noi predăm mult, prost şi foarte centralizat. Şi ar trebui să gândim ce facem, pentru că este inacceptabil în clasa XII-a să ai spre 50% oameni care au această formă de analfabetism funcţional în zona numeraţiei. Este ceva de neacceptat pentru o şcoală. Te şi întrebi: ce face şcoala? Ca să nu mai spun că sunt nişte rezultate pe care cred că o să le discut în spaţiul public în această perioadă, de testare a competenţelor adulţilor. Nu este PIAC-ul (The Programme for the International Assessment of Adult Competencies - n.r.), este testul alternativ de la UNESCO şi, şi acolo, testându-i pe cei care au ieşit din şcoală, adulţi, scorurile arată tot rău în zona de afectare funcţională. Noi avem un număr cu două cifre în timp ce media internaţională în zona respectivă este o cifră”, a declarat ministrul Educaţiei, miercuri, la prezentarea rezultatelor Testului Naţional de Alfabetizare Matematică.

El a susţinut că foarte puţini profesori transferă competenţe în activităţile lor educaţionale.

”Trebuie să ne gândim foarte serios ce facem în şcoală, de fapt, când ai astfel de rezultate. Eu mereu am spus că, deşi teoretic toţi declarăm că vorbim despre competenţe şi încercăm să transferăm competenţe, adevărul este că foarte puţini transferă competenţe în activităţile lor educaţionale.

Pentru că competenţa ar însemna, nu în momente diferite, ci în momentul când vorbeşti despre un lucru să duci cunoştinţele declarative, adică ce ştii să spui, cunoştinţele procedurale, adică ce ştii să faci cu acel lucru în zona de curriculum şi în zona de viaţă şi care sunt valorile, de ce e important să înveţi acest lucru.

Citește și
daniel david
Ministrul Educaţiei: Trebuie să avem o platformă naţională pentru a contra pseudo-ştiinţa

Şi rareori avem profesori şi aceia sunt profesorii buni, iubiţi de obicei de copii sau de elevi, care atunci când vorbesc despre... după ce l-ai ascultat pe un profesor bun vorbind despre un lucru, ştii şi ce să spui, ştii şi ce să faci cu acele lucruri, fie curricular, fie ca aplicabilitate în viaţă, ştii şi de ce e important să ştii acele lucruri”, a argumentat Daniel David.

El a afirmat că şcoala distorsionează ceea ce se face cu copiii şi în loc să îi ajute se ajunge la astfel de scoruri la aceste testări.

Daniel David a declarat că, în zona matematicii în învăţământul primar, lucrurile arată mai bine, dar în această zonă a fost făcută o reformă în 2013.

S-a făcut o reformă a curriculumului: plan-cadru, programe, manuale, training-ul profesorilor pentru învăţământul primar, cred că în 2013. Ne uităm la TIMSS (Tendinţe în Studiul Internaţional al Matematicii şi Ştiinţelor - n.r.) şi vedem că în momentul ăsta la TIMSS, pe învăţământul primar, stăm bine. (...) Lucrurile arată mai bine în zona matematicii în învăţământul primar (...) .Deci testul este validat şi în această perspectivă.

În zona gimnaziului, la matematică este o uşoară creştere din câte ştiu la TIMSS, este o scădere la ştiinţe, nu mult, dar avem o scădere acolo, şi acolo am avut o reformă curriculară în 2017. Poate că procentul ăsta de 50%, 47-48%, reuşim să-l reducem cu această reformă curriculară la nivel de liceu, pe care am început-o, să vedem ce se va întâmpla şi lumea trebuie să înţeleagă că planurile-cadru reprezintă doar un punct de start”, a transmis ministrul Educaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Ministrul Educației: Numărul de ore alocate unor discipline ar putea fi decis în primul rând de şcoală şi elev
Ministrul Educației: Numărul de ore alocate unor discipline ar putea fi decis în primul rând de şcoală şi elev

Ministrul Educaţiei, Daniel David, arată că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus şcoala şi elevul.

 

Ministrul Educaţiei: Trebuie să avem o platformă naţională pentru a contra pseudo-ştiinţa
Ministrul Educaţiei: Trebuie să avem o platformă naţională pentru a contra pseudo-ştiinţa

Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că, în Programul de guvernare, trebuie să existe o platformă naţională pentru a promova ştiinţa şi a contra pseudo-ştiinţa. ”Cu toţii trebuie să ne implicăm în acest sens”, este de părere Daniel David.

Ministrul Educației anunță restructurări, dar nu înseamnă că vor fi concedieri. „Nu vorbesc despre ele, nici nu le exclud”
Ministrul Educației anunță restructurări, dar nu înseamnă că vor fi concedieri. „Nu vorbesc despre ele, nici nu le exclud”

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a explicat că vor fi făcute restructurări în ministerul pe care îl conduce, dar acest lucru nu înseamnă că oamenii vor fi daţi afară din posturi.

Recomandări
A fost ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale din 2025. Deciziile finale vor veni de la CCR
A fost ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale din 2025. Deciziile finale vor veni de la CCR

Cu doar câteva ore înainte de termenul-limită de depunere a candidaturilor la sediul BEC, s-a înscris în cursa pentru Cotroceni și președinta POT, Ana Maria Gavrilă.

”Corupția ucide” și în Serbia. Sute de mii de sârbi au ieșit în stradă, nemulțumiți de ”anii de dictatură și corupție”
”Corupția ucide” și în Serbia. Sute de mii de sârbi au ieșit în stradă, nemulțumiți de ”anii de dictatură și corupție”

350.000 de sârbi - după estimarea organizatorilor - au participat sâmbătă la unul din cele mai mari proteste antiguvernamentale din istoria acestei țări.

Trei dintre cele mai mari agenții de rating la nivel internațional consideră că economia României este foarte nesigură
Trei dintre cele mai mari agenții de rating la nivel internațional consideră că economia României este foarte nesigură

Încă o agenție de rating transmite semnale îngrijorătoare pentru economia României. De data aceasta, este vorba despre Moody's, care a revizuit perspectiva țării noastre de la „stabilă” la „negativă”.