Deputații au votat majorarea alocațiilor copiilor în raport cu rata inflației, și nu cu 20 %

×
Codul embed a fost copiat

Proiectul de lege privind alocațiile copiilor a fost votată marți de deputații din comisia de muncă în forma adoptată deja de Senat, care prevede o majorare în raport cu rata inflației, și nu cu 20 %, așa cum a promis PNL.

Proiectul urmează să intre miercuri la votul final al plenului Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Oana Ţoiu, a estimat că la 1 ianuarie 2022 alocaţia pentru copii ar putea creşte cu puţin peste 10 lei.

"Următoarea majorare a alocaţiilor o să fie în ianuarie 2022 cu rata de inflaţie de la acest moment. Vreau să clarific că niciuna dintre modificările realizate astăzi la comisie nu prevede micşorarea alocaţiilor, aşa cum a mai fost menţionat în parte din dezbaterile din comisie şi în spaţiul public. Niciuna dintre prevederile şi niciuna dintre propuneri nu se referea la micşorarea alocaţiilor. Ceea ce a fost astăzi adoptat în Comisia de muncă şi protecţie socială confirmă punctul de vedere al Guvernului României şi este ritmul de creştere al alocaţiilor. A fost modificat similar cu amendamentele adoptate în Senat, indexarea de la 20% care urma să aibă loc în iulie anul acesta cu indexarea cu rata inflaţiei de la 1 ianuarie 2022", a spus Ţoiu, la Palatul Parlamentului.

Majoritatea PNL-USR-UDMR din Senat a adoptat deja, cu amendamente, Legea de aprobare a OUG 123/2020 prin care Guvernul Orban (cu Florin Cîţu ministru al Finanţelor) a eşalonat dublarea alocaţiilor.

Citește și
bani, lei
Orban: Următoarea creştere a alocaţiilor va fi de la 1 ianuarie 2022
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Prin modificările făcute, coaliţia de guvernare a anulat acordarea tranşelor de majorare din calendarul propus iniţial. Mai exact, nu se mai acordă majorările prevăzute pentru 1 iulie 2021.

Anterior, în Senat, Comisiile juridică şi de muncă au acordat raport de admitere cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru reexaminarea Legii de respingere a OUG 123/2020 şi au propus plenului o lege de admitere a Ordonanţei.

Potrivit Agerpres, plenul Senatului şi-a însuşit amendamentele aduse OUG 123/2020 de senatori, astfel că alin (4) şi (5) ale articolului 3 din OUG 123/2020 prevăd că "pentru anul 2021, majorarea prevăzută la alin. 3 se aplică începând cu drepturile aferente lunii ianuarie. Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflaţiei".

În forma Guvernului, alin (4) şi (5) ale articolului 3 stipulau că "în perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie şi drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an. Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflaţiei".

Confuzia de marți a deputaților din comisia de muncă a fost semnalată și de deputatul PSD Adrian Solomon.

”Trebuie să supuneți la vot nu legea, nu ordonanța, ci cererea de reexaminare. Cererea de reexaminare spune clar că trebuie să adoptăm această ordonanță. Dacă noi adoptăm cererea de reexaminare, înseamnă că adoptăm ordonanța. Dacă respingem cererea, respingem ordonanța. Vă rog să fiți cât se poate de exactă, ce supuneți la vot.” - a spus parlamentarul PSD.

Ordonanța își propunea - în iulie, anul trecut, când a fost dată - ca din august 2020 până în iulie 2022 să realizeze acea dublare. Adică de la 150 lei să ajungă 300 lei. Cuantumul astăzi este 214 lei. Dacă se dă la 1 iulie va fi 240. Se dă la 1 ianuarie, va fi 270. Dacă se mai dă la 1 iulie, va fi 300 de lei. Voi, în ianuarie, va trebui să dați 20 % din calendarul deja aprobat la aliniatul anterior, și rata inflației, adică 25 %. Pe când, în Ordonanța 123 își propunea ca după încheierea calendarului să se intre într-un ritm de creștere previzibil, care este rata inflației - a mai spus social-democratul.

Cu toate acestea, președintele de ședință, deputatul USR Oana Țoiu, a spus la vot ”cererea de reexaminare a președintelui României pentru legea privind respingerea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din legea 61 din 1993 privind alocația de stat pentru copii, propunere de aprobare”.

 

În urmă cu câteva zile, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, spunea că “un singur lucru e cert” - acela că alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2022, urmând ca restul majorărilor să fie decise în funcţie de situaţia economică.

UDMR a propus ca alocaţia pentru copii să fie diferenţiată în funcţie de veniturile familiilor

 

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat luni că a propus în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale o diferenţiere a alocaţiilor pentru copii în funcţie de veniturile familiilor.

"Am vorbit de alocaţii pentru copii, rămâne varianta Senatului. Asta înseamnă că creşterea de 20% se va operaţionaliza începând cu 1 ianuarie. Noi am propus o schimbare de filosofie pentru alocaţiile copiilor, să legăm de venituri şi să fie deductibilă din impozitul după venit. Deci, este o schimbare propusă, pe care o vom discuta în acest an, în aşa fel încât să încercăm să introducem începând din anul 2023", a afirmat Kelemen Hunor, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

La rândul său, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat că varianta propusă de UDMR va fi analizată.

Calendarul măririi alocațiilor copiilor

 

În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) din OUG 123/2020 trebuia să se aplice de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an.

În aplicarea Ordonanței, alocațiile copiilor din România au fost majorate cu 20 de puncte procentuale la data de 1 august a anului 2020, urcând la 369 de lei pentru copiii cu vârsta de până la doi ani și copii cu handicap și la 185 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani.

Ulterior, de la 1 ianuarie 2021, alocațiile copiilor din România au fost majorate cu alte 20 de procente. Prin urmare, cuantumul acestora a crescut până la 427 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap; respectiv 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani.

La 1 iulie ar fi trebuit să aibă loc o nouă majorare de 20%.

Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care alocațiile să fie majorate cu 20%, anul viitor.
 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Creșterea alocațiilor, amânată pentru anul viitor. Orban: Un singur lucru e cert - alocaţiile vor creşte cu 20% din 2022
Creșterea alocațiilor, amânată pentru anul viitor. Orban: Un singur lucru e cert - alocaţiile vor creşte cu 20% din 2022

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a precizat miercuri că "un singur lucru e cert" - acela că alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2022, urmând ca restul majorărilor să fie decise în funcţie de situaţia economică.

Orban: Următoarea creştere a alocaţiilor va fi de la 1 ianuarie 2022
Orban: Următoarea creştere a alocaţiilor va fi de la 1 ianuarie 2022

Vin vești proaste de la Guvern. Alocațiile pentru copiii nu vor crește de luna viitoare și nici până la sfârșitul anului.

PSD: ”Guvernul #dedreapta îngheață alocațiile copiilor! O rușine!”
PSD: ”Guvernul #dedreapta îngheață alocațiile copiilor! O rușine!”

PSD critică anunțul făcut de președintele PNL, Ludovic Orban, potrivit căruia nu există resurse pentru încă o creştere a alocaţiilor copiilor în acest an. 

Cîţu: alocațiile copiilor nu vor mai crește în 2021. „Celelalte propuneri țin de PSD”
Cîţu: alocațiile copiilor nu vor mai crește în 2021. „Celelalte propuneri țin de PSD”

Alocațiile pentru copii nu vor mai crește în acest an, a explicat premierul Florin Cîțu, pentru că au crescut deja cu 20% la începutul anului, iar toate celelalte propuneri de majorări erau făcute de PSD.

Ministrul Muncii: Alocațiile vor fi majorate cu 20% de la 1 februarie
Ministrul Muncii: Alocațiile vor fi majorate cu 20% de la 1 februarie

Alocaţiile vor intra de la 1 februarie mărite cu 20%, iar următoarea majorare depinde de decizia Parlamentului, a afirmat, miercuri seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la postul public de televiziune.

Recomandări
Un stat NATO vrea să ia sisteme de apărare antirachetă pentru Ucraina din țări care nu sunt pregătite să le ofere direct
Un stat NATO vrea să ia sisteme de apărare antirachetă pentru Ucraina din țări care nu sunt pregătite să le ofere direct

Unul dintre principalii aliați europeni ai Ucrainei a declarat că ar putea cumpăra sisteme de apărare antiaeriană Patriot, fabricate în SUA, din alte țări pentru a le trimite în Ucraina.

 

Arma folosită în premieră de americani pentru a doborî rachete iraniene este prezentă și la baza de la Deveselu
Arma folosită în premieră de americani pentru a doborî rachete iraniene este prezentă și la baza de la Deveselu

Navele de război ale Marinei SUA au folosit un interceptor de rachete pentru prima dată în luptă în weekend, în timp ce apărau Israelul de un atac iranian fără precedent, scrie Business Insider.

Momentul exploziei violente de la blocul din Craiova. O parte din etajul imobilului s-a prăbușit. „A bubuit pur și simplu”
Momentul exploziei violente de la blocul din Craiova. O parte din etajul imobilului s-a prăbușit. „A bubuit pur și simplu”

O acumulare de gaze de la o butelie a provocat explozia de la blocul din Craiova, în urma căreia o femeie a murit și trei persoane au ajuns la spital. O parte din etajul imobilului s-a prăbușit după deflagrație.